Se topeste luna

Daca tot m-am pornit, cu greu voi putea fi oprita, chiar de veti rade-n hohote un an. Imi place sa ma joc, sa pun cuvant langa cuvant, chiar si cand simt ca nu se potrivesc prea bine, ca nu transmit nimic. Doar nu
aveti pretentia de a invata ceva de la mine... Puteti sa radeti, puteti spune orice, eu imi acord cateva minute pe zi pentru a mazgali hartia virtuala cu bazaconii numite poezii. Astern cuvintele sub aceasta forma si am senzatia ca sunt un biet copil speriat, ce-si canta-ncetinel un cantec pentru a se incuraja.

Se topeste luna

De luna s-ar topi si mi s-ar scurge,
Peste o mana, peste trupul tot,
As crede ca a ei lumina vie,
S-a cuibarit in suflet si m-a invelit.
As stii ca ma iubeste si ma protejeaza
Si m-as invesmanta mai strans.
I-as cere lunii sa te-atinga usurel,
Sa-si mute lava rece peste tine,
Sa te acopere cu stratul de cenusa
Care a fost candva vapaie arzatoare.
Poate as modela chiar eu, din
Argintiul topit fara de veste
O armura care sa ne apere
De vanturile viitoare, de rau, de suparare.
As face un costum comun,
In care sa ne-ascundem speriati
Si sa cadem in apa deja tulburata
A râului ce viata poarta spre sfarsit.