Cactusi

O lunga perioada din viata am fost indragostita de cactusi. Aveam casa plina de ghivece din care isi ranjeau tepii cactusi de toate marimile si formele si continuam sa cumpar din florarii si din piete, de cate ori ieseam
din casa. Pe unii ii stiam dupa nume, pe altii nu, dar toti imi erau dragi si toti aveau parte de atentia mea. Ma mandream cu cactusii mei de parca mi-ar fi fost copii.
Nu mi-au inflorit niciodata, pentru ca apartamentul meu era pozitionat prost fata de soare si nu aveau conditii optime, insa erau de un verde incredibil si cresteau exact ca Fat-Frumos, desi nu le stimulam cu nimic. Le ofeream doar apa, caldura si dragoste.
Nu le mai am. S-au pierdut toate in anul in care am lucrat in Italia, uitate pe un hol, in ger. Imi este dor de zilele in care ma trezeam dis-de-dimineata pentru a le uda si admira, insa nu am mai incercat niciodata de atunci sa adun altele. Am doar cateva ghivece cu flori in casa si, de la o zi la alta, descopar ca le acord tot mai putin din timpul meu, tot mai putin din grija de care ar avea nevoie.
 M-am lasat acaparata de blog, mi-am schimbat optiunile si parerile, ma relaxez in alte moduri si florile zac uitate in ghivece, prafuite si probabil supraincinse. De cactusi ma mai bucur doar in fotografiile postate de altii pe internet si uneori chiar aleg sa pun cateva fotografii pe blog, ca si altii ca mine sa admire aceste minuni ale naturii.