Sunt multi ani de atunci, dar imi amintesc de parca ar fi fost ieri. Pe unul dintre degetele mainii stangi imi aparuse din senin un neg. Nu am stiut de la inceput ce este. Mi-am imaginat ca m-am intepat in
ceva si nu am bagat de seama sau ca mi-a sarit ulei incins pe mana. Semana destul de bine cu o basica. Dupa cateva zile, in loc sa dispara, incepuse sa se mareasca.
Nu ma durea, nu imi facea probleme, dar ma enerva la maxim. Ma simteam de parca as fi fost infectata cu ceva nasol, de care era musai sa scap. Aveam impresia ca toata lumea il observa din prima clipa, desi negul meu era micut si ascuns. Ma pregateam sa merg la medic, sperand ca mi-l va cauteriza, cum aflasem ca se proceeaza in astfel de cazuri.
O batrana, vecina cu mama mea, mi-a spus sa mai aman cu cateva zile mersul la medic si sa incerc reteta ei. Nu era nimic greu si nici nu parea periculos, iar negul nu era o urgenta medicala, deci clar mai putea astepta cateva zile. M-a dus batrana in curtea ei si mi-a aratat o planta cu flori galbene. Mi-a spus ca se numeste rostopasca si ca este cel mai bun remediu contra negilor.
Nu trebuie decat sa rup o tulpinita, iar cu zeama galbena care iesea ca un lapte din ruptura sa ating negul. M-a sfatuit sa repet aceasta operatiune de cateva ori pe zi, timp de cateva zile. ce aveam de pierdut? De cate ori rupeam putin din tulpina de rostopasca, iesea o zeama galben-portocalie, cu care ungeam negul si chiar dadeam de jur-imprejur pe deget.
Dupa cateva zile, intr-o dimineata, pe cand ma spalam pe maini, am remarcat ca nu mai aveam negul! Disparuse de parca nu ar fi fost niciodata acolo! nu mi-a ramas nici un semn, nu mi-a mai aparut niciodata vreun neg! De atunci, cand aud pe cineva ca are negi, il sfatuiesc sa foloseasca zeama ce iese din tulpina de rostopasca.
E buna si rostopasca, dar e o planta cu efect mult mai rapid. In termeni populari se numeste lumanarica !
RăspundețiȘtergere