De-a lungul vietii am prins multe seri de revelion si multe mi-au ramas in amintire. Zambesc nostalgic atunci cand gandul mi se intoarce in timp, la noaptea ceausista in care unchiul Gicu, baut, scuipa de zor televizorul, scarbit de "madam buze de curcan", dupa cum o poreclise pe una dintre cantarete (nu dau nume), apoi il stergea cu maneca de la camasa sau cu draperia din apropiere. Ma mir de mine si de pornirile mele cand imi aduc aminte cum am lasat in urma toate pregatirile facute timp de doua saptamani si am ales sa "fug" in noaptea de revelion la munte, cu prietenii, sa tremur intr-o dacie neincalzita si sa ascult Gabriel Dorobantu la un radio muribund. Dar noaptea de revelion in care s-a defectat televizorul si ne-am plimbat pe strazi cu televizorul altora invelit intr-o patura? Cum as putea uita ca l-am adus acasa si imediat l-am bagat in priza, fara sa stim ca trebuia lasat sa ajunga la temperatura camerei?
Se pare ca imbatranesc sau nu am anturajul potrivit. In ultimii ani mi-am petrecut noptile de revelion