Multa lume ar putea spune ca echipamentele industriale nu intra in sfera preocuparilor unei femei si eu aproape ca as inclina sa le dau dreptate, daca nu mi-as aminti de doamna D., fosta mea vecina, mama celui mai bun prieten pe care l-am avut vreodata, poate singurul barbat care nu m-a privit ca pe o femeie, ci ca pe un prieten bun. Obisnuiam sa stam la discutii filozofice nopti intregi, contrazicandu-ne pe tot felul de teme, una mai aberanta ca alta, iar asta ne dadea un aer intelectual de neegalat si un sentiment de bine cum nu am mai trait.
Mama acestui bun prieten era miniona, slabuta, aproape firava dupa standardele mele. O vedeam intorcandu-se grabita de la serviciu, cu plasele pline de mancare. O vedeam stapanind cei doi baieti pe care ii avea cu o mana de fier si ramaneam uimita, intrebandu-ma cum de reusea sa se impna in fata celor doi vlajgani. Cand am mai crescut am inteles ca nu marimea conteaza, ci cu totul altceva.
Ei bine, am ramas masca in ziua in care am aflat ca aceasta femeie slabuta lucra intr-o uzina, pe un utilaj imens. Era de profesie macaragiu. Manuia cu aceeasi usurinta macaraua si familia. Cu mainile ei mici putea struni monstrul acela industrial, de parca ar fi fost de jucarie. Putea vorbi cu placere ore in sir despre diverse echipamente industriale, despre macarale,