Statuia lui Nichita Stanescu in Ploiesti

Statuia lui Nichita Stanescu, amplasata in Ploiesti, in parcul unde pensionarii se aduna pentru a juca o partida de sah, ma face intotdeauna ma imi incetinesc pasii. Imi vine sa merg in varful picioarelor, de teama sa nu il trezesc. Apoi ii vad ochii, am impresia ca ma priveste si imi vine sa il salut. Asa imi spunea un prieten candva... Ieri am trecut pe acolo si am facut o poza. Mi-am amintit ca sunt zile cand oamenii trec in graba pe aleile parcului, fara sa arunce vreo privire spre Nichita Stanescu. Parintii isi duc de mana copiii, atenti la flori, la caini, la alti oameni. Prea putini le vorbesc despre poetul Nichita Stanescu, prea putini isi ridica privirile pana la el. La ceas festiv se aduna cativa rataciti si ii recita poeziile, isi fac fotografii la poalele statuii, isi impart carti sau pur si simplu tac, aproape coplesiti de emotie. Dar sunt atat de putini... 

Fanfara militara la Ploiesti

Am tot scris pe bloguri despre Zilele orasului Ploiesti, despre evenimentele care au avut loc in acea perioada, insa nu am apucat sa va arat poze cu fanfara militara care a incantat deopotriva copii si adulti in fata scenei de langa primaria Ploiesti. O fac astazi, caci e mai bine mai tarziu decat niciodata, nu? Singurul meu regret legat de acest eveniment este ca nu s-a mediatizat mai mult inainte, ca ploiestenii sa afle si sa vina in numar cat mai mare pentru a admira si aplauda asa cum se cuvine fanfara militara. Li s-a acordat prea putina atentie si mult prea putin timp pentru a incanta urechile spectatorilor. :(

Cum a fost la Zilele Ploiestiului 2015

Ca de obicei, si in 2015 am uitat ca primaria organizeaza Zilele Ploiestiului cu mare fast si, daca nu as fi avut intamplator drum prin centrul orasului, as fi ratat cu siguranta si ultima zi de petrecere, poate cea mai interesanta si mai atractiva. Am stat in jur de doua ore pe culoarul dintre primarie si Palatul Culturii, m-am bucurat ca un copil alaturi de copii, am cantat si am dansat pe ritmul imnului Ploiestiului si am facut sute de poze, din care vreau sa va arat si voua cateva. Am vazut copii dansand pe treptele Palatului Culturii, am urmarit un spectacol de teatru usor tras de par, dar amuzante pentru copilasi. M-am bucurat de fanfara militara si de artistii cocotati pe papainoage, am zarit o statuie vivanta si am aplaudat cu drag magicianul care a reusit sa electrizeze micii spectatori adunati in fata scenei. Regret doar ca nu am aflat inca din prima zi si ca atunci cand am ajuns acolo nu am putut sta mai mult, pentru ca treburi aproape urgente ma chemau in alta parte. 

Oameni cu probleme in Ploiesti

Nu am curaj sa ma implic in asa ceva, desi ma doare inima cand vad pe strazi oameni amarati, care nu au un acoperis deasupra capului, care nu au ce manca si nu stiu ce le rezerva ziua de maine. Uneori imi este greu chiar si sa ma uit spre ei, caci privirile lor sunt atat de sugestive, spun atat de multe intr-o singura clipire de gene... Ieri am trecut pe langa o batranica al carei caz m-a impresionat maxim, desi nu stiu nimic concret. Vazand cum si-a aranjat lucrusoarele intr-o statie de autobuz, mi-am spus in gand ca este un om al strazii cum sunt cu zecile de mii in lume, un om pentru care nimeni nu face nimic si care ajunge la abrutizare din cauza vietii de rahat pe care o duce. Apoi am vazut ca batranica statea la umbra si citea. Da, citea dintr-o carte. Oamenii treceau pe langa ea fara sa o observe, fara sa se uite, fara sa se intrebe o clipa cum a ajuns un om caruia ii place sa citeasca sa doarma intr-o statie de autobuz. Sunt atatia oameni cu probleme in Ploiesti, ca peste tot in lume. Cand sa ne uitam la toti, cand si cum sa ii ajutam pe toti? Ne spunem in gand ca si noi avem probleme si trecem mai departe. In cateva clipe uitam de ei... 

Casa rosie din Ploiesti

Nu e ploiestean sa nu cunoasca bine casa rosie asezata aproape de intersectia de la nord. Cand eram copil imi imaginam ca acolo locuiesc niste oameni foarte fericiti, care zambesc mereu. In mintea mea se forma imaginea unor copii carora nu le lipsea nimic si care se puteau mandri ca au cea mai frumoasa si mai vesela casa din oras. Mare mi-a fost dezamagirea cand am mai crescut si am aflat ca acea casa rosie este de fapt sediul Electrica, locul unde adultii merg sa isi plateasca facturile. Ceea ce imi imaginasem eu nu avea nici o legatura cu realitatea. Acolo nimeni nu zambeste. Casierele sunt mereu grabite, incruntate, nervoase, iar platitorii sunt negri de suparare cand vad cat de repede li se goleste portofelul. Dar casa ramane in continuare frumoasa, in continuare zambeste trecatorilor si probabil in continuare pacaleste mintile inocente ale copiilor, facandu-i sa creada ca in interior e o lume de basm. 

Apa Perla Moldovei

In minte imi revin amintiri ale unor intamplari de demult si parca in suflet redevin copil. Nu stiu cati ani aveam pe atunci, probabil nu mai mult de 6. Fratele tatalui meu a venit pentru cateva zile la noi. Nu voi uita niciodata masina lui ARO incarcata cu ladite de capsuni, toate pentru mine si pentru sora mea. Iti venea apa in gura privindu-le, o apa la fel de pura ca si pofta de viata a copiilor. Articolul acesta nu este totusi despre capsuni, ci despre apa, in multele ei stari, cu multele ei beneficii si plina de amintiri. Tocmai imi turnasem in pahar apa comandata de pe www.apaperlamoldovei.ro, cand amintirile m-au asaltat pe neasteptate, cu o forta incredibila. Era rece si buna, asa cum in amintirea mea era o singura apa, cea din care am baut in copilarie alaturi de fratele tatalui meu.

Dupa cele cateva zile petrecute la noi, s-a pregatit de plecare. De teama ca iar imi va fi dor de el, dar si la gandul ca doar el ma putea ajuta sa imi revad verisoarele, i-am rugat pe ai mei sa imi dea voie sa merg alaturi de el la Satu-Mare, sa imi petrec o parte din vara acolo. Ideea mea li s-a parut tuturor buna, asa ca ne-am imbarcat toti in vechiul si credinciosul aro si am plecat la drum lung, sa ne distram si sa ne revedem neamurile ce locuiau asa departe de Ploiesti. Prea multe nu imi amintesc de pe drum, in afara de caldura sufocanta a verii (pe atunci nu existau aparate de aer conditionat si nici genti frigorifice in care sa poti tine sticlele de apa)

Artificii la nunta, la revelion, in viata

Am petrecut seara de revelion alaturi de niste buni prieteni, veniti in tara intr-o scurta vacanta. Ne-am distrat stand la povesti, am facut karaoke, am baut vin si am iesit la miezul noptii afara, sa admiram artificiile ce brazdeau cerul orasului. Atat de multe forme, atat de multe culori, atata veselie raspandeau, incat mi-am spus ca nu sunt altceva decat mesagerii unui nou an minunat, un an in care fericirea sa fie cuvantul de baza, reprezentativ. Prietenii nostri m-au intrebat imediat daca nu cumva, prin plimbarile mele pe internet, nu am gasit un magazin cu artificii de unde sa isi comande si ei, pentru nunta ce va avea loc in vara lui 2015, modelele de artificii la care viseaza.

O vila eleganta

Cand eram copil, unul dintre visurile clasice ale fiecarui copil era sa aiba ceea ce vedea prin revistele aduse din strainatate sau ceea ce auzise de la persoanele mai norocoase, ce iesisera din tara: o masina construita de o firma cu renume, un iaht potrivit zilelor de vara, cand vacanta bate la usa, dar mai ales o vila eleganta, cu camere multe, luminoase, spatioase, cu baie la fiecare dormitor, cu un living cat un teren de fotbal, cu o terasa pe care musafirii sa poata bea o cafea si sa admire peisajul din jurul vilei, cu mobila ultramoderna si dotari de ultim ceas, cu tot ceea ce aveau si au bogatasii lumii. Era un vis pe care putini dintre cei din generatia mea l-au putut realiza, chiar si pentru scurte perioade. 

Cum ar putea profita cineva, macar pe scurte perioade de timp, de o vila eleganta,

Imagini din Sala Sporturilor Ploiesti

Anul acesta nu am reusit sa ajung pe la Sala Sporturilor din Ploiesti, desi este locul in care eu ma simt foarte bine, unde ma relaxez imediat. Un loc plin de verdeata, de flori, de oameni, un loc unde gasesti cea mai buna inghetata (iaurt cu fructul pasiunii).