Nu am curaj sa ma implic in asa ceva, desi ma doare inima cand vad pe strazi oameni amarati, care nu au un acoperis deasupra capului, care nu au ce manca si nu stiu ce le rezerva ziua de maine. Uneori imi este greu chiar si sa ma uit spre ei, caci privirile lor sunt atat de sugestive, spun atat de multe intr-o singura clipire de gene... Ieri am trecut pe langa o batranica al carei caz m-a impresionat maxim, desi nu stiu nimic concret. Vazand cum si-a aranjat lucrusoarele intr-o statie de autobuz, mi-am spus in gand ca este un om al strazii cum sunt cu zecile de mii in lume, un om pentru care nimeni nu face nimic si care ajunge la abrutizare din cauza vietii de rahat pe care o duce. Apoi am vazut ca batranica statea la umbra si citea. Da, citea dintr-o carte. Oamenii treceau pe langa ea fara sa o observe, fara sa se uite, fara sa se intrebe o clipa cum a ajuns un om caruia ii place sa citeasca sa doarma intr-o statie de autobuz. Sunt atatia oameni cu probleme in Ploiesti, ca peste tot in lume. Cand sa ne uitam la toti, cand si cum sa ii ajutam pe toti? Ne spunem in gand ca si noi avem probleme si trecem mai departe. In cateva clipe uitam de ei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu