Nu mi-as fi imaginat ca va veni aceasta zi! Nu mai aveam curaj sa sper! Cumva, pe nepregatite, micutul mi-a iesit in cale si mi-a cucerit inima din prima clipa! Am plans, m-am jelit, iar am plans... Il voiam si gata! Ca un copil care vede in vitrina magazinului o jucarie si e in stare sa se tavaleasca pe jos cu speranta ca asa o va primi. Dupa fix 4 ore baietii mei au inteles ca ceva e putred in Danemarca. Nu voiau caine, nu le trebuia o complicatie in plus, insa lacrimile mele i-au convins sa imi faca pe plac. Nu stiu cum ne vom descurca, nu stiu de unde vom scoate bani pentru noi si pentru atatea animale (trei pisici si un catel), dar in acest moment sunt fericita!
Ce simpatic e. Sa te bucuri de el si felicitari pentru gestul de a-l lua acasa.
RăspundețiȘtergere