Mancare boiereasca cu farfalle

Imi era foame. Prin frigider batea vant cu aroma de branza, iar camara exista numai intr-un vis al meu, un vis cu o casa mai mare si o gradina imensa, din care sa pot culege oricand doresc rosii, castraveti, dovlecei, cirese, zmeura... intelegi voi ideea. :) Pe masa din bucatarie aveam o pisica, dar era prea slaba pentru a putea gati ceva cu ea. M-as fi putut juca putin cu pisica, dar eram prea slabita de foame. In congelator am dat peste o punga d-aia cu de toate, de la morcov si fasole verde si pana la varza de bruxelles (o chestie mica si extrem de dulce, semanand leit la forma cu varza obisnuita). 

Am aruncat continutul pungii intr-o craticioara in care clocotea un strop de apa, am pus si un praf de sare (ha, ha, multi ma vor injura pentru aceastar reteta incompleta, care nu spune cat naiba inseamna un praf de sare) si am aprins o tigara. Am eu o teorie conform careia fumul de tigara face ca senzatia de foame sa dispara sau macar sa se diminueze. Cautand o scrumiera, ochii mei curiosi au zarit prin fanta unui dulap ramas intredeschis o alta punga. Bogatie, lux, festin, strigau gandurile mele toate. O punga de farfalle. Cum, nu stiti ce sunt farfalle-le? Niste paste fainoase extrem de gustoase si satioase.

Pamantul se invarte invers

Locuiam in Italia. Un bun prieten ne-a invitat, pe mine si inca vreo doua persoane, la un mini safari intr-un parc din nordul acestei minunate tari. A fost una dintre cele mai frumoase zile traite in stilul "macaronarilor", dupa cum ii place sotului meu sa spuna. Am mancat cel mai bun gelato, cele mai bune paste si cele mai bune fructe de mare, probabil pentru ca zona era foarte cautata si calitatea era cea care atragea turisti din intreaga tara si din lume. Dar nu despre pastele lor vreau sa vorbesc astazi, nici despre inghetata cu iaurt si fructul pasiunii (pe care o ador), nici despre restaurantul cu specific pescaresc de care m-am indragostit in acea zi.