vineri, 31 mai 2013

Pe aripi de vis, in pasi de dans

Profesorul de geografie pe care l-a avut Ionut pana ieri, alaltaieri, cand a terminat liceul, este un tip de nota zece, un om care s-a implicat mereu in toate problemele elevilor, i-a sprijinit, i-a invatat o

Supa crema de rosii

Supa crema de rosii se prepara destul de usor, este foarte gustoasa, iar baiatul meu o adora. Nu uitati ca trebuie sa aveti langa ea crutoane, de preferat facute chiar de voi din bucatele de paine.

joi, 30 mai 2013

Placinta hawaiana Doua minute

Zilele sunt tot mai calduroase, pentru ca vara bate insistent la usa, iar noi ne gandim la momentele in care nu vom mai stii pe unde sa ne ascundem de soare si de canicula. In afara de ceaiurile cu gheata,

miercuri, 29 mai 2013

Tarta cu banane

Tartele se prepara usor si se mananca imediat. Sunt preferatele familiei mele si ma gandesc ca poate si alte mamici ar dori sa isi surprinda copiii la intoarcerea de la scoala sau de la joaca.

marți, 28 mai 2013

RCA ieftin

Locuiesc pe o strada ingusta, gandita pentru un singur sens de mers, dar data in folosinta pentru doua sensuri, ceea ce duce, inevitabil, la zeci de accidente in fiecare an, unele mai grave, altele mai

sâmbătă, 25 mai 2013

Daca ti se potriveste rosu

Culoarea rosie simbolizeaza tot ce vrem noi sa simbolizeze, dar in primul rand viata si pasiunea. Cand vrei sa te simti bine in corpul tau, sa pari increzatoare, sa impresionezi prin siguranta afisata, poti

Sa "croitorim" pentru fetite

Daca tot am vorbit despre rochita tricotata, haideti sa va arat ce mai puteti face in timpul liber pentru ca fetitele voastre sa fie elegante si sa atraga privirile, fara a deranja.

Rochita de altadata

Eram copil si mama se imprietenise cu o vecina. Erau foarte tinere, abia mutate in bloc si incercau sa socializeze, cum se spune astazi. Faceau schimb de retete de prajituri, spre fericirea

miercuri, 22 mai 2013

Firma care te propulseaza

Cand mi-am deschis primul blog, imi erau straine toate notiunile legate de promovare. Nu aveam nici cea mai mica idee de ceea ce inseamna SEO, Page Rank sau Author Rank. Eram aeriana si asta ma facea sa fiu putin

Bowling cu croseta

Stiu, ti-ai dori ca puiul tau sa se distreze fara sa fie vreodata in pericol, fara sa se raneasca si fara sa ii raneasca pe cei din jur. Ti-ai mai dori sa il duci la bowling, dar copilul este prea mic si te temi de accidente.

Cum fata melcul

Uneori nu ma pot abtine sa nu rad cand vad cu ce cautari ajung oamenii pe blogurile mele. Recunosc ca nici eu nu stiam si m-am vazut nevoita sa ma documentez, dar cautarea in sine tot m-a facut sa rad.

Informatii despre Bhutan

Am revenit cu un articol plin de informatii despre micuta si uimitoarea tara asezata la poalele muntilor Himalaya. Bhutanul este plin de paduri racoroase, de fete frumoase, de costume traditionale colorate

marți, 21 mai 2013

Cate ceva despre aur

Nu stiu cand s-au schimbat gusturile oamenilor, nu stiu nici ce anume i-a determinat sa renunte la placerea de a purta aur, in favoarea argintului. Poate de vina este viata tot mai grea, care le usureaza buzunarele imediat dupa

Pui, broccoli si lamaie

O mancarica lejera, de primavara, care se prepara repede si este satioasa... Asta as vrea sa va recomand astazi. Aveti nevoie de carnita de pui, broccoli, lamaie si seminte de susan.

Buchetel de flori in cos

Odata cu venirea primaverii, dorinta femeilor de a-si umple casa de cosulete cu flori este tot mai mare. Multe dintre ele se intreaba cum le-ar putea aranja, ca totul sa fie atractiv si elegant.

Cine mai are iPhone?

Cand au aparut la noi in tara telefoanele mobile, toti umblau cu ele agatate de gat, ca nu cumva cineva sa creada ca nu au. Daca vedeai un om fara telefon mobil agatat de gat, te gandeai ca este

luni, 20 mai 2013

Nu uitati de studiul geotehnic

A ajuns pana la noi, transmisa din batrani, o expresie impresionanta, care pe multi i-a stimulat de-a lungul timpului si pe care fiecare a auzit-o macar o data: pentru a putea spune ca nu ai facut umbra degeaba

Bhutan

Stiati ca la poalele muntilor Himalaya se afla tara numita Bhutan? Locuitorii sai au imbratisat religia budista, au trait pana mai ieri izolati de lume si chiar si acum primesc turisti straini doar daca se supun regulilor stricte impuse de autoritati.

Pinguinul imperial

Pinguinul este o pasare palmipeda marina, cu aripi scurte, cu ciocul lung, cu mersul leganat. Nu poate zbura, dar inoata excelent, folosind aripile pe post de inotatoare. Traieste in regiunile

Trucuri mici, efecte mari

Cand vreti sa va distrati alaturi de familie sau de prieteni, facandu-i sa se intrebe cum ati reusit sa procedati cu un anumit lucru, incercati micile trucuri nevinovate, despre care va voi vorbi imediat.

joi, 16 mai 2013

Genti la reducere

Cu toate ca s-au schimbat multe in ultimii ani, eu am in continuare tendinta de a le studia pe femeile din jurul meu si de a le cataloga in functie de felul in care se imbraca, in functie de felul in care se

Carne de manzat in lapte

Pentru prima data in viata am mancat carne de manzat fiarta in lapte in Italia. Mi-a placut mult si am incercat si eu acasa, imbogatind putin reteta.

Aperitiv cu castravete

Eram copil si mama trebaluia de zor prin bucatarie, incercand sa finiseze ceea ce incepuse. Ne pregateam de petrecere. Sora mea isi serba ziua de nastere si avea vreo zece invitati, toti de varsta ei, toti din familii

Tarta cu fructe

Ador sucul de fructe facut cu storcatorul de fructe Hurom. Nu mai este nici un secret pentru cunoscutii mei in privinta preferintelor mele culinare. Imi plac dulciurile si uneori chiar mi se face rau daca simt nevoie de ceva dulce si nu mananc imediat. Ador fructele si,

miercuri, 15 mai 2013

Restaurant in Suceava

Aseara am iesit sa luam masa la un restaurant din orasul meu, impreuna cu prietenii nostri Cornelia si Dinu, abia intorsi din concediu, de la rudele din Suceava. Ne-am povestit intamplarile din ultima perioada, am

Cap de mistret

Sunt zile in care mi-ar placea sa ma relaxez mesterind ceva, asa cum facea tatal meu cand eram copil, in timp ce mama pregatea mancarea si noi ne faceam temele. In linistea casei rasuna vocea lui groasa. Canta si lucra, lucra si

Bascute pentru copii si domnisoare

Intr-o perioada ma batea gandul sa ma apuc de facut caciulite pentru copii, stiind ca parintii nu stau pe ganduri atunci cand gasesc ceva dragut si potrivit pentru copiii lor. Iar caciulile sunt piese vestimentare indispensabile

Animale si pasari oglindite in apa

Credeati ca doar noua, umanilor, ne place sa ne oglindim, sa ne admiram frumusetea in ape si in oglinzi? Ei bine, va inselati! Pana si animalele au fost surprinse in timp ce e studiau cu atentie si mandrie in oglinda apelor.

Invitatia de nunta

Bunica a placut-o din prima clipa pe Madi, prietena mea de atunci. Era o tipa mignona, fara ifose, plina de veselie si foarte politicoasa, adica avea la ea reteta pentru a deveni simpatica oricarui batran pretentios.

Ananasul

Ananasul este un fruct comestibil, cu gust dulce-acrisor si foarte aromat, care a intrat in tara noastra destul de tarziu. Eu nu am vazut cum arata un ananas pana dupa Revolutie. Am cumparat primul ananas,

Idei mai vechi si mai noi

Pentru comoditatea si placerea lui, omul inventeaza zi de zi cate ceva, sperand sa isi usureze viata si sa o imbunatateasca. Eu stau cu ochii pe cei care au initiative, idei inovatoare si apoi va informez pe voi, sperand

Reflexii in apa

Reflexiile in apa sunt fascinante. Ofera o frumusete uimitoare, mai mereu in dublu exemplar, daca sunt fotografiate cu grija si pricepere. Le sunt recunoascatoare celor care se descurca de minune in arta fotografica si care

Produse fara gluten

Intoleranta la gluten este neplacuta, stresanta, obositoare si uneori foarte periculoasa pentru organismul uman. De la formele usoare, caracterizate prin dureri abdominale, balonare, diaree, flatulenta si pana la formele grele,

Obiecte artizanale amerindiene

Imi plac tot mai mult obiectele artizanale, de care inainte nici macar nu ma apropiam, pentru ca imi dadeau impresia ca sunt pentru oameni saraci si eram prea fudula pentru a le folosi.

Cum separi albusul de galbenus

Probabil va amintiti primele voastre incercari de a separa albusul de galbenus pentru o prajitura, pentru maioneza sau pentru orice altceva. Eu stiu ca nu reusesm niciodata sa ma descurc. Multe oua i-am

Un deget este suficient

De cand a facut accidentul vascular, socrul meu iese tot mai rar din casa, mai ales in zilele calduroase sau iarna. Face gimnastica recuperatorie in casa, se uita la televizor cat este ziua de lunga si

Ce as vrea sa mai gatesc

Probabil ati auzit sau chiar ati spus macar o data in viata ca nu stiti ce sa mai gatiti. Si mie mi se intampla sa ma gandesc indelung si sa nu imi vina nici o idee buna. In astfel de momente apelez la internet, inepuizabila sursa de idei

Toanele adolescentilor

In viata fiecarei familii vine un moment in care copilul incepe sa se schimbe, sa aiba toane, sa fie nemultumit de tot ceea ce il inconjoara. Asta se intampla cand trece de la copilarie la adolescenta sau de la pubertate la varsta adulta.

Animale nobile

Am calculatorul plin de poze. Printre cele care imi sunt foarte dragi se numara si cele care au surprins caii in diverse ipostaze. Nu cred ca este pe pamant animal mai frumos! Pe celalalt blog cred ca mi-am zapacit cititorii

Transport de tot felul

Am copilarit intr-un apartament mare, cumparat de parintii mei imediat dupa ce m-am nascut. Acolo au adunat de-a lungul timpului atat mobila de buna calitate, valoroasa atat din punct de vedere material, cat si

Pisici spre adoptie

Gasisem pe facebook un anunt care mi-a atras imediat atentia. Cineva oferea spre adoptie un motanel foarte, foarte frumos. Pagina avea descrierea in detaliu a animalului, poze cu el in diverse ipostaze si

marți, 14 mai 2013

Ce are natura mai frumos

Ma plimb din site in site, de pe o pagina pe alta si nu ma pot abtine sa nu admir pozele facute de altii, mai ales daca in ele sunt surprinse flori. Raman mereu blocata auzind oameni care sustin ca nu le plac florile, ca nu simt

Spatiu de depozitare

Ea lucra nu e foarte mult timp intr-o firma serioasa, unde avea o pozitie buna si un salariu mai mult decat decent. El era in ultimul an de facultate si avea planuri atat de mari, incat nimeni nu le credea 

O jucarie pentru fiecare

Printre prietenii mei din online se numara si Roxana, cea care scrie pe bibliodevafiliala3, un blog devean cu si despre carti. In ultimul ei articol, Roxana ne cere sa sprijinim campania "O jucarie pentru fiecare", campanie care

Nu imprumuta...

Ma uit la prietenele baiatului meu si imi amintesc pe alocuri de mine, de vremurile cand, adolescenta fiind, imi schimbam hainele cu prietenele, ne machiam cu un singur rimel cateva fete, un ruj intr-o culoare noua era

Forma sprancenelor

Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului, insa putini sunt cei care isi dau seama cat de mult conteaza si forma sprancenelor. Ingrijirea lor este usoara, dar trebuie facuta cat mai des, pentru ca firele de par

luni, 13 mai 2013

Firma de curatenie

Dacă te simți copleșită de treburile casnice sau pur și simplu petreci prea mult timp la serviciu și ai nevoie de un mic ajutor pentru acasă, află că există firme specializate

joi, 9 mai 2013

Cutia de carton

Cand eram copil, stiam ca in ziua de Paste voi primi multe dulciuri, ca parintii imi vor cumpara hainute noi, cele mai frumoase hainute din an, intotdeauna alese de mine. Stiam ca voi putea

Sa mananc, sa nu mananc?

S-au scris atat de multe lucruri despre painea noastra cea de toate zilele. Pana si eu am abordat acest subiect pe celalalt blog, atunci cand am gasit la cineva intrebarea: " Painea prosteste?".

Cum pastram rujul pe buze mai mult timp

La fel ca in orice lt domeniu, si in arta machiajului exista mici trucuri de efect, care sa ne imbunatateasca imaginea vazuta in oglinda. Vrei sa iesi seara la restaurant? Participi la un eveniment important?

Accesorii pentru telefoane

Miniconcediul de Paste ne-a adus relaxarea la care visam de mult timp si ne-a purtat pasii pe Valea Prahovei, atat de draga noua, unde am petrecut o zi intreaga urcand muntii inverziti, vizitand in Busteni

marți, 7 mai 2013

Cum aplicam rimelul pe gene

Se spune ca ochii sunt oglinda sufletului. Pentru a-i pune in valoare, este necesar sa ii ingrijim cum se cuvine. Daca doriti sa va machiati, nu uitati ca la sfarsit sa aplicati cu generozite rimel pe gene. El este cel care scoate in

Cum acoperim petele rosii

Cuperoza este o afectiune a pielii care apare in general pe pometii obrazului si pe nas. Dar nu numai cuperoza ne face probleme atunci cand dorim sa ne machiem. Unele persoane au tenul deschis la culoare si

Cum poti verifica furtunul radiatorului

Furtunurile de radiator vechi sau clemele slabite pot provoca o scurgere a lichidului de racire, ceea ce va duce la supraincalzire si reparatii majore. Sub capota

sâmbătă, 4 mai 2013

Cum reparam maioneza?

Am remarcat ca in perioada sarbatorilor pascale, ca si de Craciun, imi vin foarte multi oameni pe blog cautand solutii la unele probleme din bucatarie. Printre cele mai cautate se numara intrebarea

joi, 2 mai 2013

La Sibiu

Drumul de la Bucuresti la Sibiu i s-a parut Claudiei interminabil. Era obosita, abia terminase cu examenele si urma sa ii intalneasca pe viitorii socri, parintii lui Gabriel. Se pregatise cu mult timp inainte pentru aceasta

Veniti de dati lumina!

Un copilas de doar patru anisori are nevoie de ajutorul nostru! Se numeste Dorinel si locuieste in Hanesti, Botosani. S-a nascut inainte de termen cu o retinopatie care a evoluat galopant.

Masca astringenta pentru ten mixt si gras

Daca nu doriti sa folositi produse din comert pentru a va ingriji tenul, puteti apela la mastile facute in casa, care sunt uneori la fel de eficiente. Trebuie doar sa respectati cateva reguli simple: 

Masca hidratanta pentru ten uscat

Daca nu doriti sa folositi produse din comert pentru a va ingriji tenul, puteti apela la mastile facute in casa, care sunt uneori la fel de eficiente. Trebuie doar sa respectati cateva reguli simple: