Cap de mistret

Sunt zile in care mi-ar placea sa ma relaxez mesterind ceva, asa cum facea tatal meu cand eram copil, in timp ce mama pregatea mancarea si noi ne faceam temele. In linistea casei rasuna vocea lui groasa. Canta si lucra, lucra si
canta, iar noi ramaneam nemiscate, cu stilourile in aer, privind cum din mainile lui ieseau minuni. Cel mai mult imi placea sa il urmaresc atunci cand invelea pahare si sticle in aracet si hartie igienica, imitand scoarta de copac. Imi tot apun ca ma voi apuca si eu de asta, dar cand am timp nu am chef, cand am chef parca timpul zboara. Mi-am pus deoparte chiar si poze din care sa ma inspir, pentru ca vremea paharelor invelite in scoarta a trecut, dar un cap de mistret este oricand impresionant pe un perete.
Stiu ca va fi greu de realizat, mai ales ca nu am mai incercat pana acum, dar am rabdare si imi place sa cred ca sunt destul de indemanatica. Va voi tine la curent cu ceea ce voi face. Deocamdata vreau sa va arat cam ce ma bate gandul sa incerc, poate chiar cu ajutorul fiului meu.