Am crescut fara Biblie. In casa noastra nu exista cartea sfanta si nimeni nu ii pomenea numele, desi bunica mea era credincioasa si incerca sa ne invete, pe noi, copiii, cateva rugaciuni si cele zece porunci (pe intelesul nostru, normal). De existenta Bibliei am aflat din literatura universala, dupa ce am inceput sa citesc, caci nu am prins vremea in care religia a intrat in scoli.
luni, 30 iunie 2014
miercuri, 25 iunie 2014
Cazare in Costinesti
Era primul an din viata mea in care plecam pe litoralul romanesc fara sa am ceva dinainte stabilit, asa cum procedasem pana atunci. Nu aveam cazare asigurata, nu aveam mancare adusa de acasa, nu aveam idee ce si cum voi face pe acolo. Stiam doar ca banii de care dispuneam mi-ar putea ajunge pentru o saptamana intreaga, indiferent ce as fi gasit la mare. Mai stiam si ca era musai sa ajung la Costinesti, statiune ce imi fusese recomandata cu caldura
duminică, 22 iunie 2014
Lenjeria mea de pat
Mult se inseala omul care spune, cu dispret sau fara, ca nu ii pasa unde doarme, pe ce fel de lenjerii de pat bumbac isi asterne trupul ostenit, pe ce soi de perna isi culca capul plin de ganduri. Cum sa nu iti pese, omule? Ne-a fost lasat sa ne petrecem mare parte a vietii in pat. Acolo ne regasim pe noi, de acolo ne incarcam cu energie pentru ziua ce va sa vie. Putem lasa la intamplare o treime a vietii noastre? Dormim la fel de bine daca pe pat avem o treanta oarecare, veche ca si Matusalem, sau o lenjerie noua,
sâmbătă, 7 iunie 2014
De ce sa cumperi piese auto online?
Daca te-ai intrebat vreodata de ce este mai bine sa cumperi piese auto online si ai gasit prea putine raspunsuri, vreau ca astazi sa iti expun motivele pentru care cei mai multi dintre cunoscutii mei fac acest lucru. Sa presupunem ca ai o masina Dacia Logan. Din cand in cand, ai nevoie sa schimbi anumite piese la ea, ca la oricare alta masina. De ce sa iti pierzi timpul prin tot felul de magazine, cand exista, la doar un click distanta, posibilitatea de a comanda orice Piese auto Logan
miercuri, 4 iunie 2014
Sandale de mireasa 2014
Se spune ca nunta fara lautari nu e nunta si probabil ca zicala are o urma de adevar in ea. Dar cum ramane cu fetele care nu isi dau seama cat de importanta este o pereche de sandale albe in ziua nuntii? Degeaba ai cea mai frumoasa rochie de mireasa, degeaba ai cei mai buni lautari sau cel mai elegant salon de nunta, daca alegi sa te incalti cu ceva nepotrivit in ziua nuntii.
marți, 3 iunie 2014
Festivalul Drumetii montane
In perioada 01-03 august 2014 esti asteptat sa cutreieram impreuna tinutul RETEZATUL MIC-OSLEA, in cadrul FESTIVALULUI ”DRUMETII MONTANE”, organizat de Asociatia ”Drumetii Montane” & Jnepenii, ca etapa in cadrul Competitiei Nationale de Turism Sportiv ”Stafeta Muntilor”.
Tabara de corturi va fi amplasata la Complexul Turistic Cheile Butii, asezat la poarta sudica de intrare in Parcul National Retezat.
Ajuns la cea de-a treia editie, Festivalul ”Drumetii Montane”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)