Melc, melc, codobelc

S-a intamplat ca intr-o zi de primavara sa am putina treaba prin oras. Si tot intamplarea a facut ca o ploaie enervanta sa imi incetineasca drumul sau sa imi lase aceasta impresie in primele clipe. Abia cand am vazut puzderia de melci pe trotuare mi-am spus ca e de fapt o fericire si m-am apucat sa ii pozez in diverse ipostaze. Mi-au iesit niste poze de o frumusete rara, pe care le-am pierdut ca proasta cand le-am descarcat din aparat. Pe toate le-am pierdut! Acum nu am decat doua poze proaspete cu un melc, facute intr-o zi calduroasa din vara lui 2015. Si o poezie veche, pe care o cantam melcilor cand eram copil: Melc, melc, codobelc.

Melc, melc, codobelc,
Scoate coarne boureşti

Puiul mamei adormit

Crescuse puiul mamei intr-o luna, 

Cat altii intr-un an calendaristic.

Era voinic, mergea de-a busilea,

Facand ca inima mamichii, fericita,

Aberatii

Un pitigoi, respirand greoi,
A baut apa dintr-o cana,
Nestiind ca ascunde o capcana.

Gand incorsetat

Gand incorsetat de temeri,

Neputand sa zboare-nalt,

S-a ascuns printre luceferi,

Si s-a lipit sfios d-asfalt. 

Pe drumul sinuos

Ma coplesesc dorinte si nevoi,

Facandu-ma sa pasesc tot mai grabita,

Prin viata asta agitata si aglomerata.