Gand incorsetat de temeri,
Neputand sa zboare-nalt,
S-a ascuns printre luceferi,
Si s-a lipit sfios d-asfalt.
Acestea erau cuvintele ce imi treceau prin cap in timp ce aruncam cativa cartofi pai intr-o tigaie. De cum i-am vazut balacindu-se in uleiul incins, m-am mutat din bucatarie si m-am apucat de scris, ca nu cumva minunatia asta de versuri :) sa fuga, lipindu-se de asfalt. Din pacate, cu laptopul pe picioare mi-am mai gasit si altceva de facut, uitand complet de cartofii care se prajeau in tigaie.
La un moment dat, mi s-a parut ca simt miros de fum in casa, asa ca o luminita mi-a sclipit in cap, amintindu-mi ca am avut de gand sa mananc. Din nefericire, cand am ajuns in bucatarie, cartofii mei erau negri, lipiti intre ei si tari ca piatra. Poet neinteles de contemporani, m-am trezit certata de baietii mei, care par sa se fi saturat de neatentia mea, de atata mancare irosita, de atata fum (inclus si cel pe care il scot tigarile mele)...
Oare nimeni nu ma intelege? Nimeni nu apreciaza efortul poetului de a asterne pe blog asemenea minunatii de poezii, chiar si cu riscul de a ramane nemancat la pranz? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu