O pisica bine hranita

Cand vine vorba despre hrana pisici din intreaga lume sunt de acord ca cea mai gustoasa este carnea. Ma uit la cele trei pisici pe care le am si observ ca fiecare dintre ele prefera un alt soi de carne (exceptie face pieptul de pui, care e fraged si place tuturor, insa e prea scump pentru buzunarul omului de rand). Cea mare (de varsta), Miti, ar manca doar inima de vita, insa cu greu gasesc asa ceva prin magazine. Mijlocia adora gaturile de pui si le mananca pana la ultimul oscior fara pic de efort. Pisica cea mai mica, Ursula, prefera inimile de pui, care sunt pe masura dintisorilor sai. Toti cei care imi vad pisicile se mira de Pufina, spunand ca pare a fi o pisica bine hranita. Tinand cont de faptul ca le ofer tot mai rar hrana care le place si ca prefer sa le dau tuturor hrana uscata din comert (bobite), e ciudat cum una e grasa si celelalte subtirele. Sau poate nu, caci pisicile mele sunt pline de energie si alearga intreaga zi, in timp ce grasa de Pufina le priveste de sus, de pe un dulap. Daca priviti poza Pufinei, observati ca arata bine, ca e durdulie si simpatica, asa cum ii sta bine oricarei pisici. 

De la gluma la treburi serioase

Nu mi-as fi imaginat niciodata ca de la o gluma facuta intr-o zi de plictiseala maxima as putea ajunge sa descopar ca pisicile chiar au cucerit internetul, mai ales de cand au si blog de pisici si cu aceasta ocazie sa incerc sa trec la treburi serioase. Sunt tot mai incantata de ideea mea, de felul in care am aranjat noul blog, de succesul pe care presimt ca il va avea, daca voi gasi destul timp si destula energie pentru a ma ocupa si de el. Da, stiu, nu imi va folosi la nimic, insa imi place ideea de a povesti despre pisicutele mele, dar si despre cele pe care le gasesc seara prin cartier, cand ies cu punga de bobite sa le hranesc. 

Pasta FIMO, de la pasiune la o rentabila afacere

In ultimii ani pasta FIMO a devenit poate cel mai cautat material din lume, in parte pentru ca se lucreaza foarte usor, lucru ce naste adevarate pasiuni ce nu tin cont de varsta sau situatie sociala, si in parte pentru ca poate fi utilizata pentru a deschide cea mai rentabila afacere a acestui secol. Dar sa vedem ce este pasta fimo. FIMO este un clei polimeric, o pasta pentru modelaj asemanatoare plastilinei (cu deosebirea ca pasta FIMO nu se sfarama), pe care micii intreprinzatori de pe piata artizanala, dar si persoanele care doresc sa poarte obiecte facute cu propriile maini sau sa ofere celor dragi cadouri, o prefera pentru a crea diverse obiecte, incepand de la bijuterii (cercei, medalioane, bratari, inele) si pana la brelocuri, martisoare, mici statuete sau orice  le-ar mai trece prin cap celor la care imaginatia nu are limite. Sincera sa fiu, pe mine ma atrag cel mai tare bijuteriile fantezie, cele care nu respecta un tipar anume, insa apreciez la adevarata lor valoare toate obiectele realizate din pasta fimo, mai ales daca au incrustate in ele bucatele de metal, pietre pretioase sau daca sunt pictate in culori potrivite. 

Pasta FIMO a devenit in ultimii ani un fel de promotor al noului, al ideilor creative, al imaginatiei fara limite, al curajului de a realiza din putin obiecte ce vor deveni valoroase. Discutand cu diversi creatori de obiecte artizanale din pasta FIMO, documentandu-ma pe internet despre acest fantastic material, dar si imaginandu-mi cam ce as putea realiza eu, mi-am spus in gand ca pasta FIMO inseamna o mie de idei de modelare. Dar nu, ma inselam. Pasta fimo inseamna mai mult de o mie de idei de modelare. Pasta fimo inseamna pasiune, inseamna daruire, inseamna talent, inseamna evolutie, inseamna modelarea nu doar a unui polimer, ci si a sufletelor impresionate de frumos. Daca ai o mie de idei de modelare, pentru fiecare dintre ele, in timp ce lucrezi, iti mai vin alte o mie de idei creative, o mie de idei bune de pus in practica sub forma de bijuterii, de martisoare, cadouri pentru aniversari, decoratiuni pentru sarbatorile de iarna si pentru Pasti sau chiar adevarate povesti. Insasi pasta FIMO este IDEEA, intruchiparea tuturor ideilor de modelare trecute, prezente si viitoare!

Pisicutele mele dragi

Nu mai mai satur sa vorbesc despre pisicutele mele. Sunt zile in care uit ca am treaba, uit ca mi-am facut niste planuri, si asta doar pentru ca micutele mele au chef de joaca, de alergatura, de rasfat. Cum as putea refuza un ghemotoc imblanit, cand el vine si mi se alinta pe la picioare si cere sa fie mangaiat? Cum as putea respinge acelasi ghemotoc atunci cand isi lipeste capsorul de obrazul meu? Cum m-as putea face ca ploua cand ghemotocul meu vine cu jucaria in dinti langa fotoliul unde stau si miorlaie, cerand sa ne jucam? Poate ca sunt si persoane care reusesc, insa eu nu pot, chiar nu ma pot abtine, asa ca las orice treaba si ma joc.

Un singur lucru ma enerveaza la pisicutele mele. Sunt atat de timide si modeste, incat atunci cand vreau sa le pozez jucandu-se, ele iau pozitia de drepti si nu pot fi clintite din loc nici macar cu jucarii sau mancare. Pe celalalt blog am scris articole - file de jurnal din viata de pisica si de multe ori mi-am dorit sa pun si poze care sa certifice spusele mele, insa pisicutele mele dragi

Ghicind in nori

De-a lungul timpului, omul a vrut sa stie ce ii rezerva viitorul, probabil sperand ca il va putea influenta in vreun fel. A incercat sa il ghiceasca in maruntaiele animalelor sacrificate, in fumul unor lumanari mai mult sau mai putin parfumate, in boabele de porumb imprastiate pe masa, in pacatoasele carti de joc, in aromatele cafele baute pe burta goala, in tot ce a crezut ca ar putea avea vreo relevanta. Unii inca mai spera sa isi poata vedea viitorul pe undeva si, de va fi nevoie, sa il schimbe, pentru a duce o viata linistita si ferita de greutati, de dureri, de lacrimi. Nimic rau in asta, spun eu. Avem dreptul sa visam, sa speram, ba chiar sa fim usor superstitiosi, daca asta ne bandajeaza sufletul si ne da curajul de a pasi mai departe. 

Cand copilul meu era mic, aveam un joc preferat, pe care il jucam in doi ori de cate ori pe cer exista chiar si un singur nor. Ne placea sa privim norii

Ham pentru pisica

Daca nu in aceasta seara, maine ii voi face neaparat un ham pisicii, caci nu se mai poate. In primul rand ca nu avem curajul de a deschide larg geamurile, dupa ce am tras spaima episodului cu evadarea in copac. Plasa la geam nu am pus inca, desi ne gandim tot mai serios la acest aspect. Am facut ceva planuri despre cum vor fi plasele, urmeaza sa calculam, pentru a stii de ccati bani avem nevoie. Pana atunci, trebuie sa fac rost de un ham pentru pisici, ca sa ii trasez un perimetru oarecare prin care sa se plimbe cat timp aerisesc prin casa.