De-a lungul timpului, omul a vrut sa stie ce ii rezerva viitorul, probabil sperand ca il va putea influenta in vreun fel. A incercat sa il ghiceasca in maruntaiele animalelor sacrificate, in fumul unor lumanari mai mult sau mai putin parfumate, in boabele de porumb imprastiate pe masa, in pacatoasele carti de joc, in aromatele cafele baute pe burta goala, in tot ce a crezut ca ar putea avea vreo relevanta. Unii inca mai spera sa isi poata vedea viitorul pe undeva si, de va fi nevoie, sa il schimbe, pentru a duce o viata linistita si ferita de greutati, de dureri, de lacrimi. Nimic rau in asta, spun eu. Avem dreptul sa visam, sa speram, ba chiar sa fim usor superstitiosi, daca asta ne bandajeaza sufletul si ne da curajul de a pasi mai departe.
Cand copilul meu era mic, aveam un joc preferat, pe care il jucam in doi ori de cate ori pe cer exista chiar si un singur nor. Ne placea sa privim norii
si sa ne imaginam ca cineva a desenat ceva pe cer. Trebuia doar sa descoperim ce este acel ceva. Uneori ni se parea ca vedem tigri, alteori inorogi. Uneori parca pe cer erau adunate pisicute, alteori baloane de sapun. De fiecare data vedeam altceva, de fiecare data fiecare dintre noi avea impresia ca imaginea pe care a vazut-o este cea corecta. Au fost si cazuri cand amandoi am vazut acelasi lucru, cum s-a intamplat in dimineata cand am reactionat la unison in autobuz, convinsi fiind ca am vazut un dinozaur pe cerul verii.
Oare de ce, daca tot stam mereu cu ochii spre cer si tot spre el intindem bratele de bucurie sau la necaz, nu le-a trecut oamenilor prin cap sa ghiceasca viitorul in nori? Cum de nu s-au gandit ca de acolo, de sus, ar putea veni semnul mult asteptat? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu