Lustra cu trei brate

De-a lungul timpului am tot schimbat prin casa lustre, din diverse motive. De unele imi amintesc bine, pe altele le-am uitat de cum le-am dat jos din tavan. Tin minte ca am avut candva o lustra cu trei brate, toata din sticla. Era eleganta pentru acele vremuri, desi cam greu de intretinut, caci avea multe piese si praful se aseza usor pe ele. Poate va amintiti si voi acel model, reprezentand o planta cu flori si frunze lungi, striate. Se gaseau in doua variante - sticla alba (transparenta si matisata) si sticla verde. Eu m-am descurcat de o lustra alba - cu sticla transparenta si mai apoi am schimbat abajururile cu unele din sticla in mai multe culori (rosu, galben, albastru, portocaliu, amestecate fara a reprezenta un model anume). Am dat-o jos din tavan in momentul in care am observat ca tot poporul avea lustre ca a mea. 

Acum cativa ani am optat pentru ceva mai simplu. Un soi de aplica - sendvis, de un galben viu, simpatic. Avea o singura hiba aceasta lustra - aplica: imi directiona lumina in tavan si ii fura becului din luminozitate. Enervant pe termen scurt, de-a dreptul periculos pe termen lung. Spre norocul meu, a decis sa moara singura, ca eu sa nu am mustrari de constiinta ca o dau jos din tavan si o inlocuiesc cu alta lustra.

Sacali si praf

Incerc sa calc incet, insa pantofii mei nu au pernite ca ale pisicilor. Zgomotul, desi atenuat de ulita batrana, reuseste sa atraga atentia sacalilor ce misuna prin tufisuri, in cautarea prazii. Seceta transforma totul, de la om la animal, de la plante la stele, de la gand la fapta. Nimic nu mai este cum fusese odata. Fiecare nou pas ridica in aer un colb inecacios, de un galben murdar. Se lipeste de haine, de piele, de suflet si nu se mai da dus. Ma spal, imi spal si hainele, imi pansez sufletul, insa urmele de praf continua sa fie acolo, chiar daca nu se mai vad. Le simt urmandu-ma oriunde merg, asa cum simt si ochii sacalilor urmarindu-ma si asteptand sa fac un pas gresit pentru a ma inhata. 

E lumea plina de praf si de sacali.

Ma simt in elementul meu scriind

Ma simt in elementul meu scriind. Am senzatia ca in acest fel eliberez toti demonii ce imi dau tarcoale si tot asa imi pot face ordine in ganduri. Cel mai simplu mi se pare sa scriu in asa fel incat sa inteleaga doar cei care sunt implicati/vizati (sau poate nici ei). In anii trecuti credeam ca este cel mai greu lucru din lume, iar astazi cred ca nimic nu este mai usor. Ridicam uimita privirea spre cei cativa bloggeri pe care ii stiam ca scriu ermetic, de neinteles pentru restul muritorilor, si imi doream sa pot scrie macar o fraza in asa fel incat sa para rupta de banalul cotidian, sa lase macar impresia ca nu poate fi descifrata usor.

Seara de revelion

De-a lungul vietii am prins multe seri de revelion si multe mi-au ramas in amintire. Zambesc nostalgic atunci cand gandul mi se intoarce in timp, la noaptea ceausista in care unchiul Gicu, baut, scuipa de zor televizorul, scarbit de "madam buze de curcan", dupa cum o poreclise pe una dintre cantarete (nu dau nume), apoi il stergea cu maneca de la camasa sau cu draperia din apropiere. Ma mir de mine si de pornirile mele cand imi aduc aminte cum am lasat in urma toate pregatirile facute timp de doua saptamani si am ales sa "fug" in noaptea de revelion la munte, cu prietenii, sa tremur intr-o dacie neincalzita si sa ascult Gabriel Dorobantu la un radio muribund. Dar noaptea de revelion in care s-a defectat televizorul si ne-am plimbat pe strazi cu televizorul altora invelit intr-o patura? Cum as putea uita ca l-am adus acasa si imediat l-am bagat in priza, fara sa stim ca trebuia lasat sa ajunga la temperatura camerei? 

Se pare ca imbatranesc sau nu am anturajul potrivit. In ultimii ani mi-am petrecut noptile de revelion

Tacerea este sau nu de aur?

Ne invata ca tacerea este de aur, iar noi, necopti la minte, ii credem si ne conformam, incercand sa nu vorbim neintrebati, sa nu dam replici asa cum s-ar cuveni, sa nu vorbim mai mult decat ar considera altii ca trebuie. In linistea misterioasa a noptii, prin minte ni se deruleaza franturi de conversatii incheiate brusc, scurtmetraje ce ne amintesc de frazele pe care le-am fi putut spune si nu le-am spus, regretul de a-i fi lasat sa creada ca nu avem raspuns, cand prin minte ne treceau, de fapt, o multitudine de raspunsuri. Creierul se simte impuns de mii de ace ascutite, ce parca il intreaba: de ce ai tacut? de ce taci? chiar ai crezut ca tacerea e de aur in orice situatie? 

Pisicutele mele dragi

Nu mai mai satur sa vorbesc despre pisicutele mele. Sunt zile in care uit ca am treaba, uit ca mi-am facut niste planuri, si asta doar pentru ca micutele mele au chef de joaca, de alergatura, de rasfat. Cum as putea refuza un ghemotoc imblanit, cand el vine si mi se alinta pe la picioare si cere sa fie mangaiat? Cum as putea respinge acelasi ghemotoc atunci cand isi lipeste capsorul de obrazul meu? Cum m-as putea face ca ploua cand ghemotocul meu vine cu jucaria in dinti langa fotoliul unde stau si miorlaie, cerand sa ne jucam? Poate ca sunt si persoane care reusesc, insa eu nu pot, chiar nu ma pot abtine, asa ca las orice treaba si ma joc.

Un singur lucru ma enerveaza la pisicutele mele. Sunt atat de timide si modeste, incat atunci cand vreau sa le pozez jucandu-se, ele iau pozitia de drepti si nu pot fi clintite din loc nici macar cu jucarii sau mancare. Pe celalalt blog am scris articole - file de jurnal din viata de pisica si de multe ori mi-am dorit sa pun si poze care sa certifice spusele mele, insa pisicutele mele dragi

Bannere pe blog- jucarii pentru copii

Intr-un final, dupa aproape doi ani de scris pe bloguri, m-am decis sa pun si cateva bannere, in speranta ca asa voi castiga un ban in plus, daca tot stau acasa

Fantome pe blog

Mi s-a intamplat ceva ce nu mai patisem in cei aproape doi ani de cand scriu pe bloguri, ceva care m-a speriat si m-a lasat complet debusolata pentru o perioada.

Note la SuperBlog

Nu m-as fi gandit niciodata ca notele luate pana in prezent la competitia SuperBlog ma vor face atat de fericita! Este adevarat, la prima proba as fi putut lua mai mult de 85 de puncte (din 100), daca as fi fost mai

Imagini rasturnate...

Sunt constienta ca nu pic de talent, ca ceea ce iese din tastatura mea cand incerc sa compun poezii seamana cu jalnicele incercari ale unui elev de maxim clasa a patra, dar nici ca imi pasa, de cand am

Cand pisica nu-i acasa, joaca soarecii pe masa

Stiam de existenta lor. Drumurile ni se mai intersectasera prin blogosfera, insa nu indrazneam sa ating, nici macar tangential, cercul lor inalt, ce raspandea o puternica aroma intelectuala. Ce sa caut eu

La cules de struguri

Am atat de multe amintiri legate de saptamanile de liceu cand eram dusi in practica agricola... Ma gandesc acum ca era o denumire absolut tampita. Faceam practica agricola, desi noi invatam la un liceu care nu avea

Cand o face plopul pere...

Se zvonea (nu stiu daca era adevarat sau nu) ca Ceausescu ar fi spus la un moment dat ca un anumit lucru se va intampla cand o face plopul pere si rachita micsunele, ceea ce insemna un fel de

Relatia dintre o fecioara si o balanta

Sigur, daca vreti ceva generalizat, care sa poata fi aplicat tuturor relatiilor dintre o fecioara si o balanta, ati nimerit gresit pe blogul meu. Eu vorbesc doar despre relatia pe care o cunosc cel mai bine, dintre o

fecioara (eu) si o balanta (sotul meu). Nu stiu cu cat a contribuit faptul ca eu sunt nascuta pe 11 septembrie, iar sotul meu pe 1 octombrie, dar stiu ca ne completam de minune datorita educatiei pe care o avem, datorita faptului ca ne iubim, ne respectam si ingrijim ca celuilalt sa ii fie bine.

Spiritul meu critic iese des la iveala, mai ales in clipele in care sunt suparata, dar sotul meu nu ma intarata, ci ma lasa sa ma calmez si chiar contribuie cu cate ceva la asta. Ori imi face un cadou pe care stie ca mi-l doream, ori imi cumpara ceva dulce si face o gluma pe aceasta tema ori incearca sa repare ceea ce m-a enervat... In nici un caz nu ramane nepasator fata de problemele mele, la fel cum nici eu nu raman nepasatoare fata de problemele lui.

In timp, am invatat sa ne cunoastem, sa simtim cand celalalt nu este in apele lui si obisnuim sa nu lasam astfel de momente sa treaca fara sa le lamurim. Indiferent ce probleme am avea, incercam sa le rezolvam in doi. Se spune ca ar fi o regula: contrastele se atrag. Altii spun ca niciodata relatiile dintre doua persoane diferite nu vor merge foarte bine. Pe cei din urma as vrea sa ii contrazic.

Suntem diferiti din multe puncte de vedere, eu si sotul meu. Eu fecioara, zodie de pamant, ma completez de minune cu sotul meu, zodie de aer. Acolo unde eu nu am incredere, el ma incurajeaza si imi da putere. Atunci cand el vrea sa risipeasca, eu incerc sa il tin in frau, sa ii amintesc de semnificatia cuvantului cumpatare. Lasam de la noi, nu ne certam pana in panzele albe pentru nimicuri si dezbatem orice problema aparuta, inante ca ea sa ne faca rau.

Nu stiu cum este la alte perechi formate dintr-o femeie fecioara si un barbat balanta, dar vreau sa va spun ca o balanta intr-o casa este o adevarata comoara, desi la prima vedere pare cel mai risipitor om de pe pamant. :))))

Sa dam putina libertate copiilor

Indiferent ce varsta ar avea copilul, pentru parinte el ramane acelasi bebelus aparent neputincios, ce are nevoie de supraveghere permanent, de sfaturi si de ajutor. Aimplinit deja 18 ani? cand a trecut timpul?

Iedera dracului

De cand ma stiu, in casa mea a existat cel putin un ghiveci cu flori cataratoare, care isi intindeau firele pe peretii casei, umpland camerele si sufletul de verdeata. Unii imi spuneau ca planta aceasta de

Puneti o dorinta!

Glumind cu mine, mama imi spunea in copilarie ca dorintele mi se pot implini daca le pun in timp ce fac un lucru nou, in timp ce mananc un aliment pe care nu l-am mai incercat niciodata, in timp ce ajung

Prima zi

Cand a sunat telefonul prima data, eu eram in lumea viselor, nestiutoare. M-a trezit sotul meu, spunand ca ma cauta Kadia. L-am auzit ca prin vis si tot asa am si raspuns la telefon. Nu imi amintesc nimic din