Indiferent ce varsta ar avea copilul, pentru parinte el ramane acelasi bebelus aparent neputincios, ce are nevoie de supraveghere permanent, de sfaturi si de ajutor. Aimplinit deja 18 ani? cand a trecut timpul?
Te miri si te intristezi. Realizezi ca imbatranesti, ca puiul invata sa zboare si ca in curand isi va lua zborul spre creste inalte, acolo unde chiar tu ai visat intr-o zi sa ajunga, chiar tu l-ai ghidat si l-ai spriinit. Dar cand nu il ai langa tine, temerile te cotropesc si nu iti mai dau pace. Uiti ca l-ai invatat sa se descurce in viata, uiti ca este un tanar adult, asa cum ai fost si tu candva, uiti ca trebuie lasat sa isi incerce puterile, ca doar asa poate creste, poate evolua, poate deveni ceea ce ti-ai dorit sa devina.
Da, baiatul meu avea 18 ani si jumatate cand a decis ca va pleca cu niste prieteni si cu parintii acestora in delta pentru trei zile. Nici macar nu stia locul exact in care vor merge. Tot ceea ce stia si il interesa, era ca va sta departe de noi cateva zile, ca se va relaxa si se va distra. Toate bune si frumoase. Am fost de acord sa plece, desi nu ii cunosteam pe parintii acelor copii.
Problemele au inceput sa apara atunci cand am incercat sa il sun si nu mi-a raspuns. de fapt, telefonul parea mort si asta ma scotea din minti. Prin fata ochilor imi treceau tot felul de imagini infioratoare, care imi rapeau somnul si linistea. Daca au patit ceva? Daca are nevoie de mine? De unde sa il iau acum? Oare sa sun la politie? Nu mai dormeam, nu mai puteam gandi, nu faceam altceva decat sa ma gandesc la copil si la posibilele necazuri pe care le-ar fi putut avea pe drum sau chiar in delta.
Abia in a treia zi am reusit sa o prind la telefon pe mama unuia dintre baieti. Copiii erau bine, dormeau neintorsi, rupti de oboseala si bronzati. Nu se intamplase nimic, bine-nteles. Pur si simplu campasera intr-o zona in care nu aveau semnal la telefoane. M-am linistit imediat, mi-am revenit la viata si l-am asteptat nerabdatoare sa se intoarca cu plasa plina de peste. ))
Vine o vreme in viata fiecarui copil, cand parintele trebuie sa aiba incredere in el, sa il lase singur, sa ii permita sa vada si sa infrunte viata, asa cum este ea, cu bune si rele, cu greu si cu usor. Cu cat ii tinem mai mult timp lipiti de noi, sub aripa noastra ocrotitoare, cu atat li se va parea mai grea viata, cu atat le va fi mai greu sa se descure singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu