Stiam de existenta lor. Drumurile ni se mai intersectasera prin blogosfera, insa nu indrazneam sa ating, nici macar tangential, cercul lor inalt, ce raspandea o puternica aroma intelectuala. Ce sa caut eu
printre actori si scriitori, printre oameni care aveau preocupari ce ma depaseau? Fiecare a lor postare era o tubulatura fina, incalcita, care imi incretea mintea si imi speria cuvintele, facandu-ma sa ezit in fata patratelului destinat comentariilor.
A fost nevoie sa descopar duzina de cuvinte pentru a prinde putin curaj, pentru a bate la usa care ma atragea si in spatele careia banuiam o lume miraculoasa, fascinanta. Ma atrageau ca un magnet cuvintele insirate de buna si subtila mea Alma, care mi-a oferit o doza nebuna de curaj si mi-a desemnat traseul pe care sa merg spre colegii duzinari.
Cand am vazut-o pe Jora si i-am citit mieunatul haios, zambetul mi s-a intins pe fata ca o masca de carnaval aurita, ca un fragment de fericire pisiceasca, amestecata elegant cu propria mea fericire. In memorie mi-au rasarit extatic imaginile cu Ionut mititel, tinand-o pe Guntzi in brate si mama, pe atunci sanatoasa, leganand copil si pisica pe un pui de perna.
De vreti sa stiti cand am mai fost cu adevarat fericita, amintiti-va de ziua in care am scos-o pe AdrianaT, ca pe o mica salbaticiune, din barlogul de pe facebook, in care statea ascunsa, nestiuta si nesigura. Am ramas aproape de ea, i-am urmarit evolutia, m-am mandrit cu ea de cate ori mai aparea cineva care sa ii recunoasca meritele. Cei care ii puteau remarca tonul salin, ascuns printre margaritare, imi deveneau automat prieteni. AdrianaT putea fi oricand doar Adriana si toti stiau despre cine este vorba.
M-am arcuit, m-am ghemuit, m-am intins si am sarit in acest circuit select. M-au primit cu bratele deschise, m-au incurajat si mi-au dat puterea de a scrie articol dupa articol, ca lumea sa nu isi dea seama cati colegi au intrat in vacanta astazi. :) Imi fac de cap, asa cum fac toti soriceii atunci cand pisica nu este acasa.
Eu, dacă aş fi pisică, cu aşa şoricei harnici m-aş mândri! Şi încă ceva...Deşi dau din casă, o s-o fac: psi©a a avut o presimţire! ;)
RăspundețiȘtergereDa' o să spun că Jora a zis, dacă citeşte cineva!
Cât despre toate celelalte, mă bucur, chiar mă bucur că vă am azi drept companie, şi că ne vârâm codiţele în cuvintele astea şi le ronţăim pofticioase, de le facem să pară caşcaval. :)
Da,da! Eu am zis! Eu miaun tot! ;) Şi mă bucur că te-am întâlnit azi în pustiu! Şi mă bucur şi că e pustiu, că altminteri nu cred că mă scotea curând Almanaha de la naftalină.
RăspundețiȘtergereNici nu mi-au plecat musafirii de cinci minute că am sărit nerăbdătoare să văd, să citesc, să simt pulsul duzinii. Mie mi-a plăcut duzina asta, deşi cu psi ...aşa protectoare de departe e un pic nefiresc. Vienela, cu articolul ăsta puteai să participi şi la psiluneală.Nu de altceva dar parcă şi eu mă încurc în cele două Adriane. Uneori nu ştiu cine e aia de scrie versuri, dar o lăsăm să se mai zbată că văd că are succes mai mare cu ele. Şi eu sunt fericită cu şoricei ca voi, aşa cum sunt de când mi-ai întors lumea peste cap într-o zi de 19 martie de când, cum spuneam la mine, mă chinuie talentul. Te sărut. Articolul ăsta are aer de joacă liberă. Un pic mi-a stricat surpriza de mâine...dar asta e...
RăspundețiȘtergere