La cules de struguri

Am atat de multe amintiri legate de saptamanile de liceu cand eram dusi in practica agricola... Ma gandesc acum ca era o denumire absolut tampita. Faceam practica agricola, desi noi invatam la un liceu care nu avea
nici cea mai mica legatura cu agricultura. Multi dintre noi eram copiii ai betoanelor, crescuti printre blocuri. Vazusem pana atunci struguri doar in piata, la tarabele taranilor... Ce vremuri! Strugurele era romanesc, avea aroma si gust, il cumparai de la tarani cu maini batatorite, pline de crapaturi in care intrase negreala si nu de la tot felul de bisnitari.
In primul an de practica agricola, scoala mea a ajuns la Valea Calugareasca, zona renumita pentru strugurii si vinurile sale. Am fost cazati cate 8 in camera(sigur, fetele cu fetele si baietii cu baietii). Cu toate ca era abia inceputul lui septembrie, am prins niste zile ingrozitor de friguroase. Stateam in varful dealului si tremuram in bataia vantului rece, incapabile sa culegem strugurii negri, care patau mainile.
Atunci am decretat, spre amuzamentul total al colegelor, ca cea mai buna metoda de aparare impotriva vantului hain este sa stai cat mai ghemuit, pentru a lasa descoperite cat mai putine portiuni din corp. Au fost doar 2,3 zile friguroase, din cele doua saptamani petrecute la Valea Calugareasca. Apoi soarele ne-a venit in ajutor. Galetile de plastic se umpleau imediat, noi eram pontati de niste doamne care transpirau la umbra frunzelor din vita de vie, iar tractoristii care umpleau remorcile cu strugurii culesi de noi ne fluierau excitati.
De la ei am invatat sa ne preparam must si din acea zi am furat mereu cate o galeata de struguri, pe care ii striveam cu pumnii pana isi lasau zeama miraculoasa, dulce, lipicioasa, aromata, imbatatoare. Acesti barbati transpirati si plini de praf striveau strugurii in remorca folosind picioarele incaltate in cizme imputite de cauciuc. Intotdeauna era unul care statea jos, langa remorca, avand o galeata in mana. Astepta ca pe la crapaturi sa se prelinga mustul dulce si parfumat.
Intr-o zi din a doua saptamana am chiulit de la cules si m-am plimbat cu o colega pe dealurile din imprejurimi. Am descoperit un soi de struguri cum nu mai vazusem. Un ciorchine cantarea mai mult de un kilogram, boabele erau imense, iar aroma indescriptibila. Colega mea, care avea o bunica la tara, intr-un sat de langa Ploiesti, mi-a spus ca acei struguri se numesc ţâţa vacii si sunt destinati consumului (adica intrau in categoria struguri de masa). Nu erau sub nici o forma transformati in vin si nici noi nu aveam ce cauta acolo. Dar tot am furat un ciorchine, pe care l-am mancat cu o placere deosebita, desi nu era la fel de dulce cum erau strugurii negri, preferatii mei...

Continuarea in episodul 2, intr-o alta zi... Pana atunci, va las o poza gasita pe pinterest, ca sa va faceti o idee despre cum era la cules de struguri in practica agricola... Sigur, nu la noi, ci la altii... La noi totul era vechi, murdar, insa elevii reuseau sa invesealasca atmosfera. :)))