Ne invata ca tacerea este de aur, iar noi, necopti la minte, ii credem si ne conformam, incercand sa nu vorbim neintrebati, sa nu dam replici asa cum s-ar cuveni, sa nu vorbim mai mult decat ar considera altii ca trebuie. In linistea misterioasa a noptii, prin minte ni se deruleaza franturi de conversatii incheiate brusc, scurtmetraje ce ne amintesc de frazele pe care le-am fi putut spune si nu le-am spus, regretul de a-i fi lasat sa creada ca nu avem raspuns, cand prin minte ne treceau, de fapt, o multitudine de raspunsuri. Creierul se simte impuns de mii de ace ascutite, ce parca il intreaba: de ce ai tacut? de ce taci? chiar ai crezut ca tacerea e de aur in orice situatie?
Uneori e jena de a raspunde franc, alteori e doar lipsa spontaneitatii. Uneori e dezgustul provocat de ideea ca, odata pornita, avalansa de cuvinte nu se va mai opri, alteori e teama ca "tot ceea ce spui poate fi folosit impotriva ta". Uneori chiar asa se intampla, insa alteori tacerea nu este de aur, asadar trebuie neaparat sparta, facuta cioburi si imprastiata prin lume cu zgomot, ecou dupa ecou. Sau poate ca este de aur, insa aurul, daca ne aruncam un ochi in urma, in istorie, descoperim ca a facut omului mult rau si ca multa suferinta i-a adus.
Tacerea este sau nu de aur? Nu simtiti uneori nevoia de a striga lumii tot ceea ce ati adunat in suflet? Nu va vine uneori sa dati drumul cuvintelor pe care intreaga viata le-ai tinut legate cu lanturi in adancul intunecat al sufletului?
Este o arta...nu este o regula. Cand simti nevoia sa spui ceva nu este intotdeauna bine sa te lasi condus de acel impuls subit pentru ca intr-o clipa poti strica ce ai construit pana atunci: o relatie intre oameni este pretioasa indiferent ca este de natura personala sau profesionala. Cuvintele insa trebuie spuse, sub o forma sau alta fara a jigni sau a afecta negativ o persoana. De ce? Pentru ca cele nespuse nasc frustrari si totul devine extrem de trist... Asa ca mai bine zici ce ai de zis, dar ai grija cum o zici
RăspundețiȘtergereAi dreptate, fara doar si poate... Articolul l-am scris sub un impuls ce ar fi trebuit stapanit, asa cum multe impulsuri ar trebui in viata stapanite... Dar am mai putea fi oameni, imperfecti si frumosi tocmai prin aceasta imperfectiune, daca am putea stapani intotdeauna impulsurile? :)
Ștergere