Era o vreme cand puneam la suflet orice mizerie. Ma framantam, ma intreb unde si cum am gresit, imi muscam pumnii in incercarea de a gasi o solutie, de a repara ceea ce putea fi reparat. Ma intrebam care e drumul cel mai bun, care ar putea fi solutia optima, fara sa ma gandesc macar o clipa ca poate vina nu este a mea, ca poate exista interese ascunse in spatele gunoaielor. Acea vreme a trecut. Astazi prefer sa imi decid singura drumul, sa il urmez punct cu punct, asa cum l-am gandit cu ochii pe harta vietii, fara sa ma poticnesc de diversele gunoaie ce imi ies in cale.
Ce sunt aceste gunoaie si de ce mi se pun in drum? Le fur din mamaliga cumva? Au nevoie de un colt din mamaliga mea?
Asa cum le-am spus deja, ideal ar fi ca fiecare sa isi manance mamaliga la care are acces, fara sa se uite in farfuria altuia. Vor un colt din mamaliga mea? Sa pofteasca la masa! Vor descoperi ca uneori, pentru gunoaie, nu e prea dulce, ca mesenii adunati in jurul meu nu gusta nici ardeiul iute, nici uleiul ars, nici ciorba prea fierbinte. Mesenii adunati in jurul meu iubesc linistea la masa, iubesc asortarea mancarurilor si aranjamentele facute cu gust.
Vor un colt din mamaliga mea? Sa urmeze drumul parcurs de mine, sa se mai nasca o data si sa se roage sa aiba un strop de noroc, sa nimereasca la masa cu oameni ca cei care imi fac cinstea de a-mi gusta bucatele. Pana cand vor reusi, nu au decat sa latre a foame la luna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu