Prima zi

Cand a sunat telefonul prima data, eu eram in lumea viselor, nestiutoare. M-a trezit sotul meu, spunand ca ma cauta Kadia. L-am auzit ca prin vis si tot asa am si raspuns la telefon. Nu imi amintesc nimic din
ceea ce am vorbit. Stiu doar ca m-am trezit instantaneu. Doar vocea probabil ma trada ca sunt abia sculata din somn. Nici nu puteam deschide bine gura, dar am retinut ca in jurul orei 18 laptopul va ajunge la mine.
Va intrebati care laptop? Cadoul pe care mi l-a adus Kadia, bijuteria pentru care niciodata nu cred ca ma voi putea revansa in fata ei si a sotului ei, Vladen. Povestea acestei jucarii o voi asterne pe blogul meu de suflet, alaturi de alte povesti asemanatoare, dar totusi atat de diferite...
Poate ca titlul este ales putin gresit. Aceasta nu este prima zi, ci doar prima seara. Seara de acomodare, seara in care incerc sa il imblanzesc, sa ma imprietenesc cu el, sa ii explic ca de acum incolo vom fi impreuna si trebuie sa ne ajutam unul pe celalalt, sa formam o echipa care sa mearga la bine si la rau unita.
Este o adevarata bijuterie acest laptop ascultator, atat de sensibil incat reactioneaza la cea mai fina atingere, asa cum fac armasarii naravasi. As vrea sa ii dau un nume, un nume care sa il reprezinte, un nume care sa insumeze, intr-un singur cuvant, tot ce are mai bun Mac al meu. Nu m-am asteptat sa imi placa atat de mult ideea de a vedea seara, pe intuneric, acest mar muscat, nici sa ma mandresc precum un copil cu faptul ca am o jucarie noua, o jucarie pentru care probabil multi ma vor invidia. :)
Voi pune si linkurile spre Kadia si Vladen, dar asta dupa ce imi voi aminti cum mi-a spus baiatul meu ca se procedeaza. Inca mai are multe secrete, inca imi bat capul cu necunoscute, cu schimbarea de la un calculator obisnuit, la un laptop istet, dar nu imi fac probleme. Voi invata repede!