"Pana acum, cand ma gandisem la verisoara Rachel- ceea ce faceam cat mai rar cu putinta, indepartand numele ei din mintea mea, asa cum faci cu lucrurile neplacute- mi-o infatisam ca un fel de doamna Pascoe.
Trasaturi mari, privire sfredelitoare care avea sa descopere cea mai mica urma de praf, cum prezicea Seecombe, si al carei ras, prea zgomotos atunci cand va fii lume la masa, te va face sa te simti jenat pentru Ambrose. Acum capata proportii noi."
"Glasul acela, gata iarasi sa izbucneasca in plans, ma misca. Am simtit ca mi se inclesteaza gatlejul si ma trec carcei prin stomac.
-Mi-ar placea mai curand sa ma bati, decat sa te vad plangand.
O auzii miscandu-se in patul ei, cautand o batista, stergandu-si nasul. Gestul si sunetul acela, atat de simple si de firesti, facute pe intuneric si indaratul perdelelor, rasunara dureros in strafundul sufletului meu."
"Cred ca habar n-avea ce simteam eu. Mainile acelea, odihnindu-se o clipa pe umarul meu, sau atingandu-mi capul, intr-o dezmierdare, cand trecea pe langa fotoliul in care stateam, vorbind intr-una despre gradina sau despre vreo chestiune practica, faceau sa-mi bata inima in asa hal, incat n-o mai puteam potoli."
"Dar cand Rachel veni sa stea cu mine in cursul dupa-amiezii, mi s-a parut ca i se citea pe fata aceeasi expresie din noaptea trecuta, un fel de sila. Puteam sa-mi inchipui ce gand o rodea: "Nu va incepe totul din nou? Sunt oare condamnata sa raman aici vesnic ca infirmiera?" In atitudinea ei era mai multa bruscheta fata de mine, cand imi dadea doctoria, iar mai tarziu, cand mi s-a facut sete si am vrut sa beau apa, nu i-am cerut ei paharul, de teama sa n-o deranjez.
Tinea in mana o carte pe care n-o citea, iar prezenta ei in fotoliul de la capataiul meu imi parea ca ar contine un repros mut."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu