Dupa ce am pus pe blog reteta de tarta cu banane, care poate fi facuta in orice anotimp, m-am gandit sa caut prin caietul de retete al soacrei mele si am gasit reteta de tarta cu gutui, pe care o puteti face la toamna.
Aluatul pentru tarta: 150g faina, 60g zahar brun, un pic de sare, 75g unt topit, 1 si 1/2 linguri apa rece. Se amesteca toate aceste ingrediente cu mixerul, pana se obtine o compozitie omogena. Se intinde pe fundul formei de copt si se acopera cu un prosop umed, apoi se lasa sa se odihneasca o ora.
Gutuile: 500g gutui, 125ml vin alb sec, 30g zahar brun, sucul si coaja rasa de la o jumatate de portocala. Gutuile se curata de coaja, de cotor si de samburi, si se taie felii de 1cm grasime. Vinul se amesteca cu zaharul, cu sucul si coaja rasa de portocala, iar in acest amestec se fierb gutuile, la foc iute, 5 minute, dupa care se scurg de zeama (nu aruncati zeama).
Glazura: 2 oua, 2 linguri smantana, putina scortisoara si 2 linguri miere.
Se pune forma la cuptor la 220 grade Celsius timp de 15 minute. Se scoate si se aranjeaza deasupra feliile de gutui, care se ung cu o compozitie facuta din smantana, zeama de la gutui si ouale batute. Se da focul la 180 de grade si se coace inca 30 de minute. Se amesteca mierea cu scortisoara, se toarna peste tarta si se mai lasa 10 minute in cuptor, cu focul inchis.
Aici mai gasiti o reteta de tarta cu fructe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu