Vizitez prieteni si rude, vorbesc cu ei, le beau cafelele, le studiez obiectele din casa, iar la final trag linie si socotesc daca ceea ce au adunat se potriveste cu alegerile facute in materie de zugraveala. Rar se intampla
sa fiu multumita de ceea ce vad si multi dintre ei imi spun ca sunt carcotasa sau ca am ochi de artist. Bine-nteles ca se inseala si unii, si altii.
Sunt doar un om simplu, care isi da cu parerea, asa cum face toata lumea. Poate ca spiritul meu critic este putin mai dezvoltat decat al altora; unii ar spune ca este din cauza ca m-am nascut in septembrie, in zodia fecioarei; nu ii luati in seama; la fel as fi gandit si daca ma nasteam primavara. :) Am acceptat cu greu ideea ca moda este trecatoare, ca ceea ce consideram ieri frumos astazi poate fi catalogat ca fiind de prost gust si invers.
Am crescut intr-o casa in care ideile inovatoare ale tatalui lasau musafirii ca la dentist, cu gurile deschise. Vopseaua de pe peretii nostri alunga orice umbra de monotonie, orice gand ca ne-am fi inspirat de la altii. Peretii nostri trebuiau sa fiu intotdeauna diferiti, colorati altfel, ba chiar si tamplaria (care pe atunci era de lemn si o puteai transforma dupa bunul plac) era diferita.
De ce casa mea ar trebui sa semene cu a altora? De ce sa nu fim unici macar in aceasta privinta? Probabil cu aceste ganduri in cap, niste vecini ai mamei mele mi-au aratat intr-o zi "opera lor de arta murala" din sufrageria spatioasa. Un perete era galben ca soarele la rasarit, altul era roz bombon, iar ceilalti doi aveau aceste doua culori combinate in triunghiuri care sa scoata cate un colt in evidenta, sa il faca sa para mai mare, mai in adancime.
Ideea era buna, dar culorile prea stridente pentru gustul meu clasic, pentru ochiul meu sensibil si nu se potriveau cu ceea ce era prin casa. Parerea mea! A fost suficient sa le povestesc sotului si baiatului meu, ca imediat le-a zbarnait mintea la schimbari. Asa se face ca am fost nevoita sa aleg sisteme profesionale pentru finisaje interioare si exterioare, cu care baietii mei s-au jucat cateva zile la rand, transformand casa intai in santier, apoi intr-un palat ca in basme, colorat si mirosind a proaspat.
Am discutat cu ei de cateva ori despre alegerea responsabila a culorilor, a vopselelor, dar am vorbit in van. Eram in minoritate si decizia le apartinea. Am fost socata vazand alegerile lor, dar i-am lasat in pace si nu regret nici o clipa. vem o casa frumoasa, vesela, plina de culoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu