Benito Cereno, de Herman Melville

Benito Cereno este, cu siguranta, cea mai inchegata dintre povestirile scrise de Herman Melville in perioada 1853-1856. La baza ei sta o relatare gasita de scriitor intr-o revista oarecare. Scriitorul nu a facut
 decat sa insufleteasca personajele unei drame pastrand pana si numele.
"Spre mirarea capitanului Delano, corabia straina observata prin ochean nu arbora nici un pavilion, desi navigatorii pasnici de orice natie aveau obiceiul sa ridice pavoazul la intrarea intr-un port, in care se afla macar un singur alt vas, chiar daca tarmurile ar fi fost pustii. Avand in vedere salbaticia si pustietatea acestui loc, precum si povestile legate, pe atunci, de marile acelea, mirarea capitanului Delano s-ar fi putut lesne preface intr-o adevarata neliniste, daca n-ar fi fost un om deosebit de bun si increzator din fire, catusi de putin inclinat sa se lase prada unor temeri personale, cand acestea implicau vreo banuiala de rautate la semenii sai."
"Urcand pe punte, oaspetele se pomeni de indata impresurat de o galagioasa multime de albi si de negri, acestia din urma fiind mult mai numerosi decat primii, intr-o proportie care uimea in ciuda faptului ca vasul transporta sclavi. Dar si unii si altii incepura sa debiteze parca intr-un singur glas si in acelasi grai, o poveste despre patimirile lor comune."
"Intr-o armata, intr-o flota, intr-un oras sau intr-o familie, ba chiar in natura insasi, nimic nu poate slabi disciplina in mai mare masura decat mizeria. Totusi capitanul Delano era incredintat ca dezordinea n-ar fi atins un asemenea grad, daca Benito Cereno ar fi fost un om mai energic."
"Bietul om, isi spuse in gand americanul, o fi pesemne victima tristei superstitii care leaga duhurile de trupurile omenesti parasite, asa cum altii leaga stafiile de o casa parasita. Cat de mult ne deosebim la fire unul de celalalt! O simpla aluzie la ceea ce, intr-un caz asemanator, mie mi-ar fi pricinuit o multumire grava, il ingrozeste pe spaniol, facandu-l sa-si piarda cunostinta!"
"Pretinsul Don Benito era inca tanar, sa tot fi avut vreo douazeci si noua sau treizeci de ani. Ce putea fi mai lesnicios pentru un escroc tanar si plin de har si de duh, decat sa se dea drept cadetul ratacitor al unei astfel de familii si drept reprezentantul ei de afaceri maritime? Dar spaniolul era un biet infirm! Ei si? Unii escroci erau in stare sa simuleze pana si boala, intr-atat de abili stiau sa fie."