sperand ca din ele vor iesi macar niste fire de iarba, daca nu crin sau altceva. Era primavara, incepuse sa se incalzeasca afara, asa ca am udat serios pamantul in care ingropasem bulbii si am asteptat. Nu prea mult... La scurt timp, din pamant au rasarit o mandrete de frunze de un verde viu, care au crescut cu o viteza fantastica.
Le-am udat cu darnicie, le-am oferit caldura si lumina, sperand ca imi vor face multasteptatii crini. Nimic. Le-am tratat cu grija si dragoste cativa ani, atat vara, cat si iarna, dar frunzele se incapatanau sa moara la inceputul iernii. In fiecare primavara ieseau alte frunze, de acelasi verde puternic.
Intr-o toamna am facut schimbari majore prin casa si am descoperit ca in noua formula nu mai aveam loc suficient pentru toate ghivecele, asa ca florile care aratau rau sau nu mai aratau deloc au fost inghesuite intr-o camara, sub rafituri, si uitate acolo pana in primavara. Printre ele era si faimosul crin.
La inceputul acelei primaveri am scos ghiveciul de la intuneric si am facut inca o incercare. Ultima, imi spuneam in gand. Daca nici anul acesta nu infloreste, pun in ghiveci alta planta. Si surpriza nu a intarziat sa apara. Mi-a rasarit o mandrete de floare rosie, cu patru cupe pe o tija, inalta de o jumatate de metru si viguroasa ca un copacel. Eram in culmea fericirii si nu imi puteam explica minunea.
La scurt timp, o prietena mi-a spus ca planta mea se numeste crin amarilis si are nevoie de repaus iarna, la intuneric si racoare, neudata, pentru ca primavara sa infloreasca spectaculos. Din pacate, nu i-am facut poze, dar am gasit pe internet ceva asemanator cu planta mea. Diferenta este ca a mea facea flori rosii, fara pic de alb. Am pierdut-o cand am plecat in Italia, asa cum am piedut multe alte flori atunci.
Are cineva bulbi de crin amarilis, sa imi trimita si mie? V-as ramane indatorata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu