In minte imi revin amintiri ale unor intamplari de demult si parca in suflet redevin copil. Nu stiu cati ani aveam pe atunci, probabil nu mai mult de 6. Fratele tatalui meu a venit pentru cateva zile la noi. Nu voi uita niciodata masina lui ARO incarcata cu ladite de capsuni, toate pentru mine si pentru sora mea. Iti venea apa in gura privindu-le, o apa la fel de pura ca si pofta de viata a copiilor. Articolul acesta nu este totusi despre capsuni, ci despre apa, in multele ei stari, cu multele ei beneficii si plina de amintiri. Tocmai imi turnasem in pahar apa comandata de pe www.apaperlamoldovei.ro, cand amintirile m-au asaltat pe neasteptate, cu o forta incredibila. Era rece si buna, asa cum in amintirea mea era o singura apa, cea din care am baut in copilarie alaturi de fratele tatalui meu.
Dupa cele cateva zile petrecute la noi, s-a pregatit de plecare. De teama ca iar imi va fi dor de el, dar si la gandul ca doar el ma putea ajuta sa imi revad verisoarele, i-am rugat pe ai mei sa imi dea voie sa merg alaturi de el la Satu-Mare, sa imi petrec o parte din vara acolo. Ideea mea li s-a parut tuturor buna, asa ca ne-am imbarcat toti in vechiul si credinciosul aro si am plecat la drum lung, sa ne distram si sa ne revedem neamurile ce locuiau asa departe de Ploiesti. Prea multe nu imi amintesc de pe drum, in afara de caldura sufocanta a verii (pe atunci nu existau aparate de aer conditionat si nici genti frigorifice in care sa poti tine sticlele de apa)
, de vantul care ne sufla pe la urechi venind dinspre toate geamurile deschise ale masinii, de supararea provocata de legile ce nu ii permiteau unchiului meu sa goneasca pe sosele cu toata viteza de care era capabila masina. Inca de pe atunci ma intrebam de ce omul construieste masini care sa poata atinge viteze incredibile, daca nu le poate folosi pe drumuri...
Ceea ce mi s-a lipit de suflet din acea minunata zi a fost popasul facut cand am ajuns la apa Somesului. Cu ce placere mi-am cufundat capul in apa cristalina, cu ce placere am baut din dulceata ei, de parca pana atunci as fi trait in desert si as fi baut apa cu picatura. Unchiul meu nu a uitat pana in ultima zi a vietii lui cum il imbratisam si ii multumeam pentru ca m-a adus in acel paradis terestru si mi-a oferit ocazia de a bea cea mai buna apa de pe pamant. Nu stiu prin ce minune, atunci cand sorb din apa Perla Moldovei, amintirile mi se retrezesc, iar si iar, desi aceasta apa imbuteliata este extrasa din adancimile dealurilor ce inconjoara localitatea Sascut, nicidecum din Somes. Probabil ceva din gustul ei ma face sa o compar si sa o asociez cu mine-copil. Stiu, apa nu are gust, imi veti spune, dar eu va invit sa gustati din apa ce o beau constantenii, de exemplu, apoi din apa ce curge la robinet in Ploiesti sau Bucuresti. Sunt convinsa ca nu imi veti putea spune ca au acelasi gust...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu