Tin minte ca eram un antitalent grozav (la fel sunt si acum, dar nu recunosc) in materie de poezii, dar nu imi dadeam seama si continuam sa scriu vers dupa vers in adolescenta. Normal ca in acea perioada nu puteam scrie despre altceva in afara de dragoste, asa cum o percepeam eu la varsta la care inca nu cunoscusem barbatul. Erau versuri seci, adica simple insiruiri de cuvinte ce se terminau cu rime. Aveau si un soi de cadenta, dar asta nu le facea cu nimic mai speciale. Daca as fi avut pe atunci blog, probabil m-as fi laudat oriunde cu poeziile mele adolescentine si as fi spamat cu ele pe toate grupurile de facebook in care as fi fost inclusa. Slava Domnului ca nu s-a intamplat asta!
Regret totusi ca nu le mai am, caci mi-ar fi placut sa postez cateva, de distractie. Adoram sa scriu si umpleam caiete intregi in fiecare saptamana. Nu pot uita perioada de cateva zile in care am avut un prieten foarte frumos, dar cam blegut, ce nu putea pricepe mare branza din ceea ce scriam eu, infiorata de sentimente inexplicabile, iubind iubirea in starea ei imateriala, deloc palpabila. Ii dadeam biletele pe care erau scrise versurile mele si el se uita precum curca in lemne, fara sa inteleaga nimic si revenea rapid la chestii lumesti, de genul filmelor indiene tare la moda pe atunci sau la prajiturile din cofetaria cartierului, pe care amandoi le adoram. :)
Oare el era un blegut, iar eu geniul neinteles? Sau treaba statea exact invers? :))))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu