Am scris candva, pentru povestea parfumata, un articol despre o tanara mama ce isi poarta copilul in brate prin troiene de zapada, infruntand frig, si frica, si foame, si intuneric, cu speranta ca va ajunge la un adapost. Povestea era suta la suta inventata, insa ideea o aveam in cap din copilarie, de pe vremea cand mergeam cu parintii la munte sau prin paduri si porneam in aventura inainte lor, imaginandu-mi ca sunt chiar acea tanara mamica, infruntand obstacole fel de fel, de dragul copilului. Ticneala, vor spune unii, probabil... Prea multa imaginatie, vor spune altii... Eu ma voi abtine de la comentarii, caci prefer sa va vorbesc astazi despre un alt soi de supravietuire in conditii grele.
As putea spune ca am crescut cu busola in mana, ca am invatat sa o folosesc chiar inainte de a putea sa citesc ceasul, insa nu mi-a folosit la nimic in viata, caci reusesc sa ma ratacesc in orasul in care locuiesc de peste 40 de ani, reusesc sa ma ratacesc in cartierul meu
(spunea cineva intr-un comentariu ca se rataceste in propriul apartament, deci ma abtin sa spun acelasi lucru, de teama ca as putea fi acuzata de plagiere) ... Sau mi se intampla tocmai din cauza ca nu mai folosesc busola? Cred ca as fi de rasul bloggerilor la acele cursuri de supravietuire. Ei, si? Imi place sa ma distrez, iar iesirile in natura sunt marea mea pasiune nevinovata.
Mi-a placut mult ideea lansata de Radu si mi-am spus ca ar fi tare fain daca am putea aduna ceva bloggeri si daca am gasi sponsori pentru a participa efectiv, pe teren, la niste cursuri de supravietuire. Sunt curioasa cati dintre bloggerii pe care ii cunosc au spirit de aventura si chef de distractie in aer liber.
Ne străduim, ne străduim, poate iese ceva! :)
RăspundețiȘtergere