Nu stiu daca am mai povestit sau nu pe undeva, dar sigur nu am scris pe blog niciodata pre multe despre fosta mea colega de scoala si buna prietena, astazi profesoara la o scoala dintr-un oras oarecare al tarii.
Nu va voi plictisi cu amanunte lipsite de importanta, cum ar fi numarul de copii, varsta, culoarea parului, preferinte gastronomice, ci voi trece direct la subiectul care ma intereseaza, la ceea ce vreau sa transmit astazi cu ajutorul unui exemplu luat din viata fostei mele colege.
Aceasta colega a mea s-a maritat cu un preot acum multi ani. Venea de acasa cu o solida educatie religioasa, asa ca s-au potrivit de minune. Au urmat acest drum impreuna, la bine si la greu, si-au trimis copiii la scoli care aveau legatura cu acest drum si ... au mai facut ceva despre care m-am decis sa vorbesc astazi, ca lumea sa inteleaga si sa accepte ideea ca daca vrei cu adevarat, nimic nu te poate opri sa faci un anumit lucru.
Despre ce este vorba? Ei bine, au decis ca scoala la care profeseaza fosta mea colega merita sa aiba un cabinet religios al sau, un cabinet in care elevii sa gaseasca ceea ce i-ar putea interesa in materie de religie. Cand am intrat acolo, parca mi s-a deschis o alta lume, o lume in care pacea, curatenia si frumusetea erau cuvinte-cheie.
Copiii care intrau in timpul orei de religie in cabinet erau parca transportati intr-o alta lume, o lume in care aveau ocazia sa vada carti bisericesti vechi, icoane pictate pe lemn sau pe sticla, planse in care erau reprezentate diferite scene din cartile sfinte, vesminte bisericesti originale si in general produse bisericesti, pe care poate copiii nu le-ar fi putut vedea in alta parte, mai ales daca nu le-ar fi cautat intentionat.
Atunci cand profesorul de religie le vorbeste elevilor despre bedernite, prapuri, reverende, epitrahile sau vesminte arhieresti, acestia le pot vedea in cabinetul scolii. Nu mai sunt doar cuvinte goale, grele si imposibil de retinut pentru un elev, mai ales din clasele mici, ci au forma, au culoare si puteau fi intiparite usor in memorie. Copiii erau incantati, intelegeau mai bine explicatiile profesorului, intelegeau mai multe despre religie si povesteau mai departe despre cele vazute. Multi adulti au aflat odata cu copiii lor ce inseamna reverende, bedernite sau epitrahile.
Mi s-a parut o idee extraordinara si m-am gandit la dascalii din scolile romanesti, la cat de castigati ar fi elevii daca toti profesorii, directorii si inspectorii scolari ar proceda la fel, daca s-ar implica mai mult si ar oferi copiilor, daca nu vesminte si carti originale din care sa inteleaga despre ce este vorba, macar niste planse colorate, care sa reprezinte obiectele cu pricina. Oare cer prea mult de la cei responsabili cu educatia copiilor nostri?
Oare de ce banii care se strang an de an in scoli de la parinti nu sunt folositi la ceva cu adevarat important si folositor copiilor nostri, ceva care sa ramana in scoala timp de mai multe generatii si care sa imbogateasca bagajul de cunostinte al elevilor?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu