la poarta si un batran, probabil sotul, undeva de-a lungul gardului care imprejmuia curtea. Ulita satului era acoperita de un praf foarte fin, pe care cea mai mica adiere de vant il ridica in aer, iar pe gard erau agatate niste... Nu, nu stiam ce sunt, nu mai vazusem niciodata... Am intrebat (pentru ca in viata nu trebuie sa treci niciodata pe langa lucruri necunoscute fara sa intrebi ce sunt) si mi s-a spus ca sunt frunze de tutun puse la uscat. Erau imense si stateau blande, prinse in buchete si agatate printre ulucile gardului.
Batranul trecea din cand in cand pe la fiecare buchet si il rasucea, in asa fel incat razele soarelui sa atinga fiecare nervura a frunzei de tutun, sa o usuce uniform, pentru ca tigarile sa fie parfumate.
Astazi am gasit pe internet o poza a unui orasel nimit Albuqueque, din New Mexico si in minte mi s-au trezit amintirile despre satul unde batranii isi uscau frunzele de tutun pe garduri. Aici, in Albuqueque, nu stiu daca au tutun, dar vad ardei din belsug. Oare v-ar placea sa mergeti pe strada si la fiecare pas sa vedeti doar rosu in fata ochilor, de la ardeii pusi la uscat in soarele din New Mexico? Mie imi place la nebunie, mi se pare ca acolo totul este ca intr-o casa cu multe familii prietene, ca este totul vesel si minunat colorat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu