Legenda crengutei de liliac

Crescuse mare si frumos, mandru de parfumul cu care putea impanzi strada. Trecatorii se opreau sa il admire, copiii intindeau manutele sa il atinga, indragostitii ii numarau floricelele, pentru a-si vedea norocul.
El ramanea mandru si se gandea ca nu si-a gasit locul. Ar fi vrut sa aduca o bucurie adevarata unei persoane necajite, care nu mai astepta nimic de la viata. Dar cui?
Tot uitandu-se in lungul strazii, liliacul vede intr-o zi o batranica. Abia isi tara picioarele pe asfaltul incalzit de soarele primavaratic. In mana avea o paine. Mergea cu ochii in pamant, cu umerii incovoiati, parca oftand. A simtit ca este momentul multasteptat, ca a venit clipa la care se gandea de cateva zile. A chemat vantul si l-a rugat sa sufle cu putere, sa il rupa de pe creanga mama.
Vantul i-a ascultat dorinta si a suflat cat a putut de tare pentru cateva clipe, suficient cat sa rupa crenguta de liliac si sa o arunce la picioarele batranei. Aceasta s-a aplecat tinandu-se de şalele anchilozate, a cules creanga de liliac si a pornit spre casa tarsaindu-si picioarele obosite.
Ajunsa acasa, si-a rotit privirea, nestiind unde sa o aseze pentru a-i pune frumusetea in valoare. Si cum se uita ea prin casa saracacioasa, ochii i-au cazut pe vechiul dulap de bucatarie, cu vopseaua scorojita, mancat pe interior de cari. A deschis un sertar, a asezat cu grija crenguta de liliac in el, cu florile la vedere si s-a asezat pe un scaunel. De acolo a privit fascinata florile movulii, in timp ce prin minte i se perindau franturi din tineretea ei, amintiri pe care le crezuse de mult ingropate.