Te iubesc pe tine, viata! mi-a strigat nepotica ieri si m-a imbratisat strans. M-au emotionat cuvintele ei, dar mai ales dragostea ce razbatea din fiecare litera. Si asta doar pentru ca o incurajez sa aiba incredere in ea, sa testeze lucruri noi, sa faca ceea ce simte. O vad cum se transforma de la o zi la alta, cum creste si infloreste, cum intelege tot mai bine ce este viata si cum invata tot mai bine cum sa isi arate iubirea fata de oameni, animale si plante. Te iubesc pe tine, viata! mi-a venit si mie sa strig astazi, cand am gasit cei doi catelusi la ghena de gunoi. Probabil asta insemna plansul lor infrigurat, neauzit de oamenii care treceau nepasatori prin ploaie pe langa bietele fapturi abandonate acolo de un om rau. M-am temut pentru viata lor, am iubit ochisorii lor rotunzi, le-am postat pe un blog si pe facebook povestea, i-am hranit si am sperat ca viata sa ii iubeasca si sa nu ii abandoneze. In aceasta seara nu i-am mai gasit sub tomberonul unde se adapostisera de ploaie. Lipsea si puloverul meu, lipsea si castronul cu lapte. Nu mai era nici o urma a trecerii lor. Oare cineva i-a iubit atat de mult incat a vrut sa le salveze viata, micile lor vietisoare inocente? Sper din toata inima si strig in gand, iar si iar, Te iubesc pe tine, viata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu