Locuiam intr-un camin. Multe persoane in camera, baie comuna, bucatarie comuna, ba chiar si tablouri electrice comune. Deloc placut pentru un om care traise toata viata singur in camera, stapan pe lucrurile sale, dar si responsabil pentru lucrurile pe care le avea. Am nimerit o iarna cumplit de friguroasa. Probabil unii dintre voi isi mai amintesc si acum ca ingheta apa in aer, inainte de a cadea pe pamant. Eu am trait acea iarna oribila intr-o camera mare, neincalzita decat de un resou improvizat dintr-o caramida de BCA si o rezistenta electrica despre care puteam spune orice, dar nu ca era rezistenta. La cea mai mica crestere de tensiune se rupea spirala aceea de fier si noi ramaneam intr-un frig de cosmar. Invatasem la un moment dat sa o "sudez" prinzand-o cu o surubelnita si suprapunand firele atunci cand resoul era bagat in priza. Periculos, dar practic... :)
S-a intamplat ca alaturi de camera unde eram eu sa locuiasca niste fete nu prea duse la biserica, genul de fata venita din mahala, cu gura mare si cu un tupeu fenomenal. De cate ori sarea siguranta de la tablou, ele ramaneau incuiate in camera, iar eu si colegele mele, ca sa nu murim de frig, ieseam pe holul acela rce, in curent, sa punem alta lita la siguranta pentru a avea curent electric in camera. Pana la urma nu am mai rezistat provocarii si ne-am incuiat in camera, ne-am invelit cu toate paturile pe care le aveam si am ramas in asteptare, sa vedem daca fetele din camera vecina ies sa repare siguranta de la tablou. Surpriza de proportii! Au iesit din camera, dar nu pentru a pune lita, ci pentru a se certa cu noi, care chipurile eram vinovate ca se stingea mereu lumina. Dupa o cearta zdravana, am descoperit ca ele aveau in camera nu un resou electric, ci trei. Normal ca ne pica mereu curentul.
M-am pland unui prieten a doua zi, caci nu mai suportam stresul de a tot iesi in frig sa repar o siguranta care cadea la fiecare jumatate de ora din vina altor persoane. Tipul acela m-a invatat sa merg la adminstrator si sa ii solicit sa ne monteze un fel de sigurante automate, carora nu trebuia decat sa le apas un buton pentru a reporni curentul electric in camera de camin. De atunci nu s-a mai intamplat sa raman fara curent mai mult de cateva secunde, timpul necesar apasarii pe butonul magic, cum imi placea mie sa ii spun. Cand m-am mutat la casa mea, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ii spun sotului ca vreau "un fel de sigurante automate", caci nu stiu nici acum cum se numeste minumea respectiva. Mi-a facut pe plac, desi nu intelegea obsesia mea, asa cum eu nu am inteles in copilarie obsesia mamei legata de farfurii. La fiecare salariu mai cumpara un set sau macar o farfurie. Cand m-am marit, mi-a povestit ca in copilarie a avut in casa doar doua farfurii, pentru ea si pentru mama ei. Nici macar una in plus... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu