Nu te pricepi sa canti si totusi ai facut-o pentru mine. Nu te pricepi nici sa compui poezii, si totusi mi-ai ascuns sub perna o multime de versuri ce mi s-au lipit de suflet. Cred ca mi-ai fi compus pana si poezii crestine, daca ti-as fi cerut. Nu te pricepi prea bine nici sa desenezi, si totusi mi-ai consumat rujurile pentru a picta pe oglinzile din casa inimioare si a-mi scrie cat de mult ma iubesti. Ti-ai dovedit iubirea in fel si chip de zeci de ori pe zi in toti acesti ani si eu nu m-am priceput niciodata sa iti arat cat de mult te iubesc, cat de greu imi este cand lipsesti si numai o clipa de langa mine. Cum iti voi dovedi oare iubirea mea acum, cand ma tem chiar si sa ma uit la pozele din care imi zambesti, caci esti mult prea departe si ma tem de durerea pe care dorul o aduce? Sa ma apuc sa scriu cumva poezii, sa imi vars in ele toata dragostea si tot dorul ce ma incearca? Sa fie poezii de dragoste, asa cum scriu indragostitii? Sa fie poezii de vitejie, ca amandoi ne-am crezut puternici atunci cand ai decis sa pleci in lume? Sa fie poezii patriotice care sa te intoarca din drum si sa mi te aduca inapoi in brate? Sa fie poezii crestine, ca o ruga spre ceruri pentru a-ti fi drumul lin si intoarcerea grabnica si rodnica?
Poate ca mai bine raman la texte pe blog, caci ele imi vin usor pe taste, in vreme ce poeziile, de orice fel ar fi ele, imi dau batai de cap. Stii ca unora le vin rimele in minte chiar si fara sa vrea? Da, asa e construita mintea umana si unii se nasc cu acest talent. Am incercat si eu de cateva ori, in joaca, sa compun versuri cu rima. Toate au iesit un dezastru. Poeziile mele nu au mesaj, nu au ritm, iar rimele scartaie din toate incheieturile, ca o baba ramolita de vreme. Apropos de baba, am cunoscut candva o femeie batrana, de la tara, care obisnuia sa cante in timp ce isi sapa rosiile din gradina si porumbul de pe camp. Avea un talent iesit din comun de a compune versuri "la minut", bazandu-se pe ceea ce ii iesea in cale. Isi punea versurile rapid pe cate o melodie auzita in tinerete si reusea sa distreze cu ele tot satul, de la cel cu tata-n gura si pan' la cel cu barba sura, dupa cum spune o vorba din batrani. Sincera sa fiu, desi o apreciam asa cum se cuvenea, undeva in adancul sufletului cred ca o si invidiam putin, caci eu chiar mi-am dorit mereu sa pot scrie poezie.
Pana la intoarcerea ta ma voi gandi zi de zi la tot ce au insemnat acesti ani, voi scrie zilnic ceea ce simt in lipsa ta si, daca voi gasi putin timp, poate ca voi citi cateva poezii crestine, caci cele de dragoste m-ar apasa prea tare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu