Scriu foarte des si, in acelasi timp, pot spune ca nu scriu deloc. Aberez fara pic de gratie pe bloguri si uneori ma trezesc rugandu-ma sa nu intre nimeni pe aici pentru a citi porcarioarele pe care le scriu. Apoi imi dau seama ca incepe sa ma doara la bascheti de ceea ce cred carcotasii. Nu ma simt scriitor, deci nimeni nu poate avea pretentii de la mine sa scriu intr-un anume fel sau despre anume subiecte. Nu traiesc extrem de aventuros, deci nu am nici povesti pe care lumea sa le citeasca stand cu sufletul la gura. Le-as putea inventa, insa imi e lene in aceasta perioada. Nu imi place nici sa ma dau mare criticandu-i pe altii, asa ca persoanele dornice de scandal si de mancat rahat sa stea linistite si sa isi indrepte ochii spre blogurile unde mizeria e tot timpul prezenta si unde toata lumea sta cu pula in gura. Ceea ce scriu pe bloguri este ceea ce gandesc la momentul respectiv sau ceea ce am gandit cu scurt timp in urma. Nu scriu pentru mine, cum naiv imi imaginam la inceput de blogging, dar nu scriu nici ceea ce ar vrea altii. Scriu pentru altii si prea putin imi pasa daca vorbele mele nu ating toti cititorii, daca nu toti se regasesc in ceea ce aberez pe bloguri. Statisticile imi spun ca exista persoane care ma citesc si revin pe blogurile mele, asa ca le multumesc si ma multumesc.
Nu scriu pentru mine, dar nici nu mai am mari emotii cand tastez, nu ma mai intreb ce va crede x sau y despre subiectul abordat sau despre "punerea in scena". Prin cap imi trece un gand insistent ori de cate ori scriu pe blog: sper sa vina ziua in care sa am mai mult timp pentru a putea scrie asa cum visez.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu