Cainele meu e cel mai frumos! Daca nu credeti ca aceasta afirmatie este adevarata, va invit sa cititi articolul despre obsesia de a fotografia fiintele dragi, sa vedeti cate poze ii fac doar asa, pentru a ma afla in treaba (exagerez putin; aparatul declanseaza greu si ratez multe momente interesante, asa ca apas in continuare butonul, cu speranta ca printre cele o mie de poze tembele se va nimeri si cea buna, fenomenala, cea care surprinde fix ceea ce doresc). De aceasta data chiar nu exagerez cand spun ca am adunat in calculator mii de poze cu cainele meu, poze care nu spun nimic, ci doar imi amintesc de o anumita seara petrecuta in parc, de o anumita zi cand Bruno nu a fost in apele lui, de o anumita clipa cand am ras in hohote vazand ca se sperie de un fluture... Dar de ce mii de poze pe care acum nu ma indur sa le sterg? M-as fi putut limita la cateva pentru fiecare situatie, as fi putut sterge ceea ce nu era cu adevarat reusit, as fi putut sa ma aplec mai mult asupra naturii, poate a pisicutelor pe care nu le-am mai pozat de o vesnicie (exceptie face Ursula, pentru care am apasat butonul declansator de sute de ori in seara cand am scos-o la plimbare), as fi putut poza orice altceva sau as fi putut sa ma bucur in voie de respectivele momente, fara sa stau cu aparatul foto in mana. Dar nu, cainele meu e cel mai frumos si toata lumea trebuie sa afle asta, asa ca fac mii de poze si uit de ele prin calculator. :)))
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu