Simpatica, dar cam imprastiata

Lucram in Italia de un an si planuiam in secret sa ma mut acolo definitiv. Ma indragostisem de aceasta tara frumoasa, cu oameni calzi, cu vestigii ale trecutului pastrate cu grija, cu
mancaruri sanatoase si uimitor de gustoase. Ma saturasem sa stau departe de copil, sa il vad la cateva luni o data, sa ma plimb singura prin magazinele imense, intrebandu-ma daca un lucru sau altul i-ar placea baiatului meu, daca sa i-l cumpar sau nu. Ma saturasem de cheltuit banii pe telefoane si pachete trimise lunar sau chiar mai des, de lacrimile pe care le varsam in singuratatea si intunericul noptii.
Doream sa fiu alaturi de copil, sa il strang in fiecare zi la piept, sa ii vad zambetul, sa il stiu aproape. Mi-am spus in gand ca nu ma leaga nimic de Romania, ca pot trai linistita oriunde in lume, daca am puiul aproape. Chiar asa era. As fi putut trai in Groenlanda sau in Ecuador, fara sa regret tara asta. Pe mama o puteam vedea in vacante, pe sora mea la fel. Important era sa imi aduc copilul alaturi.
Si am trecut la treaba. M-am interesat de actele care imi sunt necesare, l-am inscris pentru anul urmator la o scoala din Vicenza, apoi am venit in tara sa rezolv teancurile de acte necesare. Am umblat pe la scoala pentru transfer, pentru fisa matricola, am umblat pe la primarie, pe la politie pentru pasaport, am umblat pe la toate institutiile statului roman pentru a-mi putea scoate copilul din tara si pentru a-l muta la o scoala din Italia.
Cand toate actele au fost gata, au inceput cautarile. Aveam nevoie de un traducator bun, care sa imi pregateasca totul in italiana si care sa isi puna parafa pe acele acte. Concediul era pe terminate si eu nu eram gata. Am intrebat prietenii, am cautat anunturi prin ziare, am apelat la cunostinte. Am gasit intr-un final o traducatoare, o doamna foarte simpatica, dar care era cam imprastiata. Nu reusea sa traduca nici un act fara sa faca mici greseli. Ba schimba numele copilului, ba pe al meu, ba gresea o adresa... Rabdarea mea ajunsese la limita.
Mi-am prelungit concediul pentru a putea rezolva problema. Stateam ore intregi langa acea doamna, urmarind ceea ce tasta, pentru a fi sigura ca nu mai greseste. Eram amandoua cu nervii la pamant, iar mie imi venea sa imi dau palme ca nu cautasem de la prima greseala un alt traducator, eventual un birou de traduceri care sa ma scoata repede din impas. Daca as fi stiut eu pe atunci cat de usor se rezolva problemele cu ajutorul celor de pe http://www.birou-de-traduceri.ro/blog/, as fi avut acum mai putine fire albe de par in cap. :))