miercuri, 17 aprilie 2013

Ursitoare, ursitoare

Botezase sora mea un copil sarman, undeva intr-un sat de langa noi. Cumparasem si eu un costumas dragut pentru el, ii dadusem si niste bani. Imi aminteam din acea zi doar ca mancarea fusese cam putina si nu prea gustoasa, muzica
nu prea pe gustul meu, dar oamenii erau primitori si atenti la nevoile musafirilor. Nu cumva eram eu prea pretentioasa? Acum imi venise randul sa pregatesc un botez. Cel al propriului meu copil. Se intampla in 1994.
Nici sotul meu nu stia prea multe despre ceea ce trebuie facut in asemenea situatii, asa ca am inceput sa intrebam in stanga si in dreapta, pe la rude, colegi si prieteni. Unii ne-au vorbit despre mancarea care trebuia pusa pe masa, altii despre bautura si dulciuri. Unii ne spuneau despre hainele pe care sa le purtam, altii despre locul in care sa organizam petrecerea. Unii ne vorbeau despre lumanarile de botez, altii despre banii ce trebuiau dati preotului. Noi am selectat ceea ce ni s-a potrivit din noianul de informatii si sfaturi.
A venit ziua botezului, a trecut, noi am ramas cu amintiri placute, cu multe fotografii si cadouri pentru copil. De atunci au trecut multi ani. As vrea sa pot da timpul inapoi, sa fac botezul acum, cand petrecerea inseamna altceva, cand zanele din povesti au iesit din carti si umbla libere, frumoase si vesele, impartind daruri copiilor. Imi place mult ideea de a avea ursitoare botez, de a face o mini-sceneta teatrala, in care acele fete simpatice sa ofere puiului de om insusirile ravnite de toti parintii pentru copiii lor. Si cum timpul nu mai poate fi intors din drum, stiu sigur ca ma voi ocupa de acest aspect atunci cand voi avea nepoti. La botezul lor, ursitoarele vor fi prezente, le vor ursi doar de bine si ne vor aduce zambete luminoase pe chipuri chiar si peste ani, atunci cand nepotii mei vor vedea filmarile, cand vor decide daca ceea ce le-a fost ursit s-a implinit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu