Avea baiatul meu in jur de opt anisori cand a decis ca isi doreste mult o chitara a lui, sa poata invata sa cante. Era iarna si in ajun de Craciun ne venisera la usa cu colinde niste baieti care cantau extraordinar de frumos la chitara, asa ca il facusera curios si dornic de noi aventuri. Ca orice mama care se respecta, vazand ca isi doreste un instrument muzical, nu am stat pe ganduri si, din toate economiile, i-am cumparat chitara dorita.
Bine-nteles ca nu stia sa o foloseasca, iar eu cu greu imi aminteam cateva acorduri invatate in adolescenta. Nu am ureche muzicala si tot ceea ce stiu se bazeaza pe memorie. Pur si simplu invatasem pe dinafara, pas cu pas, locul unde trebuie sa imi pun degetele pentru a canta melodia dorita. In concluzie, nu i-am putut fi de mare ajutor copilului si l-am lasat vreo doua zile sa o zdrangane asa cum i-a placut.
