duminică, 29 martie 2020

E ora la care cocosul canta pentru a treia oara

Ma simt prinsa intr-un balon prin care nu poate razbi nici un zgomot. Ma dor urechile de atata liniste. E ora la care cocosul canta pentru a treia oara, iar eu sunt cu cainii in curte. Ii vad agitati. Isi tin capul sus, cozile rigide, corpul pregatit de atac. Ma uit in directia in care au privirile indreptate. Nu se vede nimic. Nu se aude nimic. Nu se simte nimic. Ma relaxez.
Cainii alearga indecisi. Se opresc din loc in loc. Isi baga boturile adanc in iarba care mai pastreaza lacrimile pe care roua le-a plans. Cauta mirosuri straine. Cocosul chiar canta. Il aud pentru prima data de cand m-am mutat aici. Bruno se sperie. Si pentru el e un sunet nou, care penetreaza tacerea in care suntem invaluiti. Isi ia pozitia de atac.

Onix gaseste o creanguta. O prinde in dintii albi ca spuma laptelui si fuge spre nicaieri. Se roteste in cercuri in jurul lui Bruno, chemandu-l la joaca. E ora la care cocosul canta pentru a treia oara, iar cainii mei se cauta, se prind, se despart doar pentru a se regasi iar. Uneori se opresc brusc si amusina aerul. Doar ei stiu ce miros le-a intrerupt joaca.
Ma doare atata liniste. Luminile sunt stinse pe la casele vecinilor. Dorm toti. Sau poate se uita la televizor. Probabil unii dintre ei stau intinsi in pat, pe intuneric, cu ochii pironiti in tavan, intrebandu-se daca va veni vremea cand cei de la putere ne vor da liber sa iesim din case, impinsi de sloganul scapa cine poate. E posibil ca unii sa stea ascunsi dupa perdele, urmarindu-ne, invidiosi pe o presupusa, iluzorie libertate.
Il chem pe Bruno la mine. Planuiesc sa il bag in casa. E clar ca s-a plictisit si vrea inapoi, la caldura, sa isi continue somnul. In plus, e posibil ca Onix, ramasa singura in curte, sa se decida repede sa faca pipi, inainte de a ingheta de frig amandoua. Conectez lesa la zgarda lui Bruno. Arunc o ultima privire spre zgaiba care s-a apucat de ros o buturuga din fundul curtii. Urc agale treptele, cu Bruno alaturi.
Linistea e sfasiata in bucati. Bruno se sperie cumplit. Il simt cum se incordeaza. Intoarce capul si maraie. Mi se strange inima de frica. E fractiunea de secunda in care nu inteleg ce se intampla, ce prapad vine peste noi. Mainile imi tremura pe lesa. Bruno a saltat buza de sus, etaland dintii perfect aliniati, dinti care pot farama orice le iese in cale.
In urmatoarea fractiune de secunda ne linistim. E doar Onix. A alergat dupa noi si, in goana ei nebuna, a speriat pasarile care au cuib la streasina casei, facandu-le sa falfaie aripile pe deasupra noastra in semiintunericul noptii, ca intr-un film de groaza. E ora la care cocosul canta pentru a treia oara, iar eu simt ca lumea s-ar putea prabusi in hau fara macar sa stie, caci linistea e mult prea adanca, mult prea apasatoare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu