"Să mă fi trădat privirea sau vorbele, nici nu ştiu, că nu-mi mai amintesc nimic din ce am spus, dar cu siguranţă Rovana simţise ameninţarea. Nu aveam intenţia să fac nimic ieşit din comun, să încerc să o ameţesc pe Aida cu vorbe de amor sau alte prostii de genul acesta.
Ştiam că nu are rost cu ea şi nici nu voiam să fugă de mine. Dar se pare că reputaţia mea depăşise cu mult faptele, căci Micaela m-a asigurat că o să vină după noi. Atunci m-am îndreptat hotărât spre Aida, am apucat-o de braţ şi i-am spus:
-Hai să mergem că au înnebunit. Ce cred, că fugim să ne căsătorim sau cine ştie ce altă nebunie o să facem?"
"Seara, am tras de timp cât am putut de mult. Nu voiam să merg la Rovana, să-i rezolv problema şi să mă trimită la plimbare fără să apuc să o văd măcar. Trebuia s-o văd. Poate acum o să redevină banală şi simplă, plinuţă şi lipsită de mister, nesofisticată şi obişnuită. O să redevină Aida pe care o ştiam eu, cândva."
"N-am înţeles niciodată femeile, de ce încearcă ele să impresioneze, să arate că ţin la siluetă, şi comandă câte o salată. Dar asta numai când sunt în compania unui bărbat. Când sunt printre prieteni sau numai femei, comandă mâncare. În rest, salată. Şi la ce folos pentru unele dintre ele, că salata nu le face nici mai slabe, nici mai frumoase, indiferent de câtă ar mânca. De ce nu mănâncă mâncare? Fripturi, ciorbe, pâine, mâncare. Nu. Salată."
"De ce au unele femei dreptul de a fi frumoase indiferent de oră sau de loc? Noi ce şanse mai avem în faţa unor astfel de arme? Nici una. Devenim sclavi pe viaţă sau pe zi, depinde cât de frumoase sunt. Ea era superbă. Era ciufulită, nemachiată, un pic obosită, dar superbă."
"Era una din acele zile la birou când, indiferent de cum ai face lucrurile sau nu, toate ies exact invers, una din acele zile când te uiţi în calendar sperând că e marţi, 13, şi de acolo vin toate sau rememorezi în gând drumul până la serviciu căutând locul şi momentul în care pisica neagră ţi-a trecut prin faţă şi ai ignorat-o. Nu mă mai înţelegeam cu calculatorul care, la cea mai mică atingere se bloca, cafeaua se terminase înainte să ajung eu, telefoanele nu conteneau să sune, boss-ul avea chef de ceartă şi primul care-i ieşise în cale eram, normal, eu. Simţeam cum picura fiecare secundă în interiorul meu, simţeam fiecare bătaie a pendulei până în adâncul sufletului, contemplam ceasul gândindu-mă câte secunde, minute, ore trebuia să mai petrec în calvarul acela. Gândul că în drum spre casă va trebui să o iau şi pe Aida de la birou nu făcea decât să-mi agraveze starea de agitaţie. Mă va întreba, probabil, ce s-a întâmplat, de ce sunt supărat, să-i spun şi ei, să-mi deschid sufletul în faţa ei. Iar să-mi deschid sufletul, iar să-i spun vorbe frumoase ca să nu o rănesc, iar să fiu băiatul cuminte, iar ... Am obosit să o fac pe îngerul. "
Am primit această carte de la Nina şi am citit-o pe nerăsuflate, în doar câteva ore. Are un final năucitor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu