vineri, 12 ianuarie 2018

Amanet in Bucuresti (amanet unirii)

Poate parea ciudat la prima vedere ca eu, locuind in Scotia si fiind de fel din Ploiesti, ajung sa scriu pe blog despre un amanet bucuresti, insa mi-am amintit astazi de o intamplare de demult si m-am gandit ca nu ar fi rau sa povestesc despre ea in online, atat ca o asigurare ca ramane pastrata undeva, negru pe alb, aceasta intamplare, cat si pentru a le fi de folos celor care, ca si mine, au vreodata nevoie urgenta de un amanet. Se intampla cu multi ani in urma, pe vremea cand copilul meu era micut, iar eu il cresteam singura. Adunasem cu greu bani pentru o vacanta de o saptamana la mare, iar acum ne intorceam acasa, obositi, bine bronzati si fericiti de zilele placute pe care le traisem pe plaja din Costinesti.
Ajunsi in Bucuresti, am constatat ca nu mai aveam portofelul, deci nici bani sa ajungem acasa. Am controlat de cateva ori prin bagaje, am tremurat de teama si rusine, iar intr-un final mi-am luat inima in dinti, geanta pe umar si copilul de mana si am plecat in cautarea unui amanet unirii (prin acea zona ma purtasera pasii intamplator in acea zi). A fost singura solutie la care m-am putut gandi
si nu am regretat nici o clipa decizia pe care am luat-o. Nu aveam ce altceva sa fac intr-un oras strain, cu bagaje dupa mine si un copil mic de mana. Mi-am scos cerceii de aur din urechi, am intrat in primul amanet unirii care mi-a iesit in cale si am lasat acolo podoabele in schimbul unei sume de bani care m-a ajutat sa ajung rapid si usor in gara, iar de acolo sa iau trenul spre orasul unde locuiam.
Stiu, multa lume spune despre agentiile de amanet ca ar trebui sa fie ultima solutie atunci cand avem nevoie urgenta de bani, insa intamplarea pe care am trait-o mi-a aratat clar ca fara acel amanet unirii peste care am dat cand aveam nevoie urgenta de bani a fost cea mai buna, mai simpla si mai la indemana solutie. Adevarul este ca nu m-am intors niciodata sa imi recuperez cerceii lasati amanet, insa nici nu am regretat asta, deoarece sunt om matur si nu ma leg emotional de foarte multe lucruri materiale. Prefer sa ma bucur cand stiu ca sunt in siguranta eu si familia mea, cand am banii necesari pentru a rezolva problemele care apar, cand gasesc o solutie convenabila la probleme aparent fara rezolvare.
Mi-ar placea sa imi povestiti despre situatii in care, din diverse motive, ati fost nevoiti sa apelati la un amanet pentru a face rost de bani rapid, fara umilinta de a cere cunoscutilor/prietenilor/rudelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu