marți, 14 iulie 2015

Pepene galben

Pana pe la varsta de 20 de ani am urat cu toata fiinta mea aroma de pepene galben. Nu suportam nici macar sa ii vad pe altii mancand acest fruct in preajma mea. Nu cred ca voi uita vreodata ziua in care un bun prieten m-a convins sa gust dintr-un pepene galben si m-a facut sa iubesc din tot sufletul miracolul acesta. Era o caldura de sfarsit de lume, iar noi, toti tineri si nelinistiti, stateam pe iarba in parculetul cartierului vaitandu-ne de plictiseala si de canicula. Unul dintre baieti a avut ideea de a da o fuga pana in piata. S-a intors cu un pepene rosu si unul galben. I-au trantit de pamant pana cand s-au crapat. Nespalati pe maini ne-am infipt toti in pepeni, de parca am fi fost in desert si am fi gasit apa intr-o oaza. Baiatul depsre care spuneam mai sus a insistat sa gust din pepenele galben. Eu am refuzat si am privit cu scarba spre fruct. El m-a rugat, a incercat sa ma sperie, mi-a promis cate in luna si in stele. M-am apropiat incet, de parca din acel pepene urma sa iasa vreun balaur care sa ma muste. 


Ceea ce am simtit in clipa cand am gustat din pepenele galben nu poate fi descris in cuvinte. Era un amestec de mirare, incantare, fericire... Era o senzatie stranie, pe care nu o mai incercasem niciodata. Ma intrebam razand prosteste de ce m-am ferit atatia ani de cel mai bun fruct de pe pamant, de ce l-am ocolit si l-am privit cu scarba. Astazi, la 25 de ani distanta, nu ma intreb precum in cantec "cine-a pus carciuma-n drum", ci de ce s-a nimerit tocmai in fata blocului meu sa se deschida o taraba cu pepeni galbveni de vanzare? Ei nu stiau ca nu voi putea rezista tentatiei de a ma indopa ca un purcel cu acest fruct minunat? 



Tot legat de acest subiect puteti citi o poveste mai veche despre intamplarea de mai sus, dar scrisa altfel. Povestea se numeste In mijlocul verii si este fix despre senzatiile care m-au incercat atunci cand am gustat prima data dintr-un pepene galben

"O priveam îngreţoşată pe buna mea prietenă cum atingea pielea zbârcită. Degetul ei curios aluneca peste carnea moale. Seminţe alb-gălbui se preling domol în jos, spre covorul de lână cu arabescuri (apropos, daca va ploua pe covorul de lana sau daca il udati din greseala, incercati sa il uscati rapid, pentru a nu-l strica). Le urmăresc fascinată coborârea lentă, ca într-un film redat cu încetinitorul. Prietenii mei, aflaţi parcă sub influenţa unor narcotice, îşi înfig pe rând dinţii în carnea galbenă. Se miră de parfumul ei şi mă roagă insistent să gust şi eu..."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu