Din cand in cand mi se intampla sa rasfoiesc prin arhiva de pe vienela.ro, in cautarea unui articol anume sau poate doar in cautare. Obisnuim sa spunem ca fiind postate pe blog, ideile si amintirile noastre nu se pierd. Partial este adevarat, insa descopar cu uimire ca doar partial. Da, amintirile mele sunt pe blog, insa cine mai stie de ele, cine isi mai aminteste unde anume si cine le (re)citeste? Unele articole sunt mai bine optimizate sau contin informatii ce nu se regasesc pe multe bloguri. La aceste articole imi vin zilnici vizitatori trimisi de google. Dar mie nu de acesti vizitatori imi pasa, nu ei as vrea sa imi citeasca povestile. Povestile mele sunt pentru mine, pentru familia mea, pentru prietenii mei. Cu gandul la ei le-am scris. Dar daca eu nu imi amintesc de toate, cum le-ar putea gasi ei?
Exista o arhiva ce poate fi accesata, mi se va spune. E adevarat. Dar cati dintre prietenii mei au timp sa caute prin ea, in speranta ca printre multe balarii vor da si peste flori sensibile, peste flori de nu-ma-uita? Cautand prin lunile anului 2012 si chiar pana la jumatatea lui 2013, am descoperit ca scriam cu totul altfel, ca eram mereu vesela, insesizabil ironica, ca ma jucam mult si puteam chema prietenii sa mi se alature la joaca. Nu ma luam in serios si imi doream sa nu fiu luata in serios. Cand mi-am pierdut aceasta veselie? O idee am, insa nu vreau sa rascolesc rahat urat mirositor. Prefer sa spun ca acele articole vin parca din vremuri definitiv apuse, pe care nu stiu daca mai sunt capabila sa le readuc la viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu