luni, 16 septembrie 2013

Cea mai frumoasa poza

Am cunoscut oameni care isi puteau privi ore in sir fotografiile facute de-a lungul vremii fara sa se poata decide in care dintre ele iesisera cel mai bine. Avantaj ei! Unii chiar erau foarte frumosi de la
natura, altii erau fotogenici, ieseau bine in orice poza. Spre deosebire de ei, eu nu am fost niciodata o frumusete rapitoare, nici fotogenica nu sunt.
In mod curios, intr-o poza chiar am iesit bine. O singura poza in atata amar de vreme. Eram adolescenta. Nu retin pentru ce mi-au trebuit acele poze. Mici, aproape ca cele din buletin. Sase. Tin minte ca eram imbracata de scoala, cu camasa albastra si sarafan. Parul era prins intr-o coada in varful capului. In afara de faptul ca era usor ondulat de la natura, il ajutasem si eu sa stea ciufulit, ca o matura infoiata. Bretonul era tuns pana in dreptul sprancenelor si la fel de ciufulit.
Una dintre poze am folosit-o la un act, ca doar din acest motiv le facusem. O alta poza i-am dat-o prietenului meu de atunci. Una mi-a cerut-o sora mea, fericita ca se putea, in sfarsit, lauda cu mine. O poza am asezat-o in buletin, sa ma pot admira din cand in cand. Celelalte doua poze ramase le-am asezat intr-un sertar al biroului.
Asa a inceput joaca de-a uite poza, nu e poza. Sora mea a reusit sa piarda poza pe care o primise si mi-a cerut alta. In birou a mai ramas o poza. Relatia cu prietenul meu s-a incheiat si el a ales sa pastreze poza ca amintire. Un nou prieten primeste ultima poza din sertar. Dupa un timp, gasesc intamplator una dintre pozele mele la un vecin cu care obisnuiam sa joc rummy. O iau (era cea pierduta de sora mea) si o asez in sertar.
Rand pe rand, pozele cu mine frumoasa s-au mutat de la un prieten la altul, din sertar in album, din album in sertar, pana intr-o zi... O zi urata, in care am descoperit ca din cele sase poze nu mai aveam nici macar una. Nici macar cea care statuse cuminte pana atunci, lipita pe documentul cu pricina. Unde au disparut, nu voi stii niciodata.
De atunci, in nici o poza nu am mai iesit bine, asa ca nimeni nu m-ar crede daca as spune ca o data in viata am fost si eu fotogenica. :)

5 comentarii:

  1. Şi mie mi-ar părea tare rău să pierd fotografia aceea făcută în sarafan! :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Interesant că ”de atunci în nicio poză n-ai mai ieșit bine”...poate nu-ți mai plac ție.
    Știi, Vienela, mie îmi pare rău că nu mi-a făcut nimeni poze când eram mai tânără. Cât un fir, sveltă și dreaptă, numai energie. Am doar câteva...Acum prefer să fiu eu cea care face poze celorlalți, dovadă că eu nu prea apar în ele, dar nici nu țin la asta. nici nu mai ies bine, adică nu mai sunt ceea ce eram, ca să fiu cinstită cu mine. Asta este! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. :) Candva, in copilarie si adolescenta, nici eu nu eram multumita de cum ieseam in poze. Dar doar atunci. :)
    Mi-ar fi parut rau ca o poza reusita sa-mi dispara asa, ca tie.

    RăspundețiȘtergere