Simbolismul

Simbolismul este curentul literar aparut in Franta in jurul anului 1880, ca reactie impotriva poeziei prea retorice a romanticilor, precum si impotriva impersonalitatii reci a poetilor parnasieni. Numele acestei manifestari culturale deriva din termenul grecesc symbolon care, la inceput, avea intelesul de "semn de recunoastere", iar, ulterior, prin evolutie semantica, a ajuns sa denumeasca, generic, "o imagine". Din punct de vedere istoric simbolismul a acoperit in desfasurarea sa ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea. Perioada de deceptie care a urmat infrangerii Comnuei
din Paris a constituit fondul de evenimente reale care a alimentat decadentismul poetic. Cadrul artistic l-a format pictura impresionista, cu noile sale tehnici de expresie (lipsa de contur, lumina difuza, alterarea formei in favoarea valului coloristic) impuse de Claude Monet, Edgar Degas, Alfred Sisley, Camille Pissaro. Textele programatice sunt de doua tipuri: unul poetic-implicit, si unul teoretic-explicit: sonetul Corespunderi de Charles Baudelaire si articolul Arta poetica, semnat de Paul Verlaine. Principiile estetice care alcatuiesc programul curentului sunt urmatoarele:
-cultivarea corespondentelor dintre parfumuri, culori si sunete, pentru a obtine imaginea esentei realitatii;
-tehnica sugestiei ("A sugera, iata visul!");
-exprimarea starilor sufletesti neclare, confuze, inefabile;
-afirmarea primatului muzicalitatii intre calitatile estetice ale poeziei ("Muzica inainte de toate");
-impunerea dorintei de evaziune ca gest esential al eului poetic;
-largirea tematicii prin atingerea aspectelor realitatii sufletesti si ale celor exterioare acestui univers (muzica de sfarsit de etapa, inspiratia citadina, imaginea gradinilor, erotismul maladiv, defunct, parfumurile, nevrozele, etc.);
-preferinta pentru genul liric (pastelul si poemul in proza), desi drama si feeria sunt incercari de a exprima relatia dintre artist si lume prin procedeele genului dramatic;
-predilectia pentru genul liric, vazut ca expresie a unei sensibilitati extreme; aceeasi ipostaziere o ilustreaza si personajele teatrului simbolist;
-stabilirea unor dominante stilistice: combaterea retorismului si anectodicului, cultivarea muzicalitatii versului prin epuizarea surselor, idealizarea semnificatiilor prin tehnica laitmotivului sau a unui termen-cheie, impunerea versului liber, etc.
Reprezentantii acestui curent sunt, fireste, poetii, intrucat lirismul este cea mai importanta izbanda a lui: Paul Verlaine, Arthur Rimbau, William Butler Yeats, Aleksandr Blok, etc.
Paul Verlaine ( 1844-1896) este unul dintre poetii simbolisti francezi care si-au facut din cultivarea unei poezii o profesiune de credinta. A debutat cu poeme de influenta baudelairiana, cu accente parnasiene, insa meritele sale cele mai importante sunt crezul estetic formulat in articolul Arta poetica ("arta inseamna a fi absolut tu insuti") si lirica de maturitate, melancolica, picturala, in cautarea armoniilor sonore vizuale (Cantecul cel bun, Romante fara cuvinte, Intelepciune, Odinioara si altadata).
Arthur Rimbau (1854-1891) a scris in linia vizionarismului lui Baudelaire, aducand in poezia franceza deschiderea unor perspective largi, o viziune exaltata asupra vietii si a sinelui inlocuind lirica intimista verlainiana cu poemul alegoric (Ultimele versuri, Un rastimp in infern, Iluminari). Corabia beata este o reprezentare lirica a unui personaj alegoric, citit cu grila romantica (metafora este sufletul poetului) si date simboliste.

Din Compendiu de literatura universala pentru Bacalaureat 2000, de Mona Cotofan si Liliana Balan.
Va recomand sa cititi si Dualitatea a prins forma.