sâmbătă, 2 februarie 2013

La sud de capul Java, de Alistair MacLean

"Nu-şi mai aminteau de coşmarul continuu al ultimelor două luni, de privaţiunile, foamea, setea, rănile, bolile şi spaimele cu care îi hăituiseră japonezii în timpul nesfârşit al retragerii prin peninsula Malacca, parcurgând autostrada distrusă din Johore spre iluzoria siguranţă a insulei Singapore.
Nu-şi mai aminteau de camarazii dispăruţi, de urletele pline de teroare ale sentinelelor măcelărite în întunecimea ostilă a junglei, de strigătele diavoleşti ale japonezilor când, în întunericul dinaintea zorilor, năvăleau peste poziţiile defensive organizate în grabă. Nu-şi mai aminteau contraatacurile disperate, sinucigase, care nu aveau ca rezultat decât recâştigarea cu greu, dar fără folos, a câtorva yarzi pătraţi de teren şi numai pentru o scurtă durată de timp, destul ca să găsească acolo trupurile oribil mutilate, torturate ale camarazilor capturaţi şi ale civililor care refuzaseră să coopereze destul de activ cu inamicul. Nu-şi mai aminteau mânia, uimirea şi disperarea ce îi cuprinsese când ultimele avioane de luptă Brewster şi mai târziu Hurricanele au dispărut din văzduh, abandonându-i pradă avioanelor japoneze atacatoare."

"Apoi, tăcerea era însoţită de o căldură înăbuşitoare, de o umiditate care îmbrobona cu sudoare braţele şi trupurile oamenilor, la fiecare înghiţitură de lichid. Şi aceasta tăcere de moarte, apăsătoare, domnea pe toată Marea Chinei, în timp ce dincolo de orizont se aduna, ameninţătoare, furtuna. Era tăcerea ce-i copleşeşte pe oamenii care nu au dormit timp îndelungat, chiar foarte îndelungat, şi sunt extenuaţi. Dar, mai mult ca orice, era tăcerea ce însoţeşte aşteptarea, o aşteptare în care nervii sunt încordaţi ca întinşi pe o roată de tortură, fiecare oră de aşteptare corespunzând unei rotiri şi dacă aşteptarea nu se termină cât mai curand, roata se va învârti atât de mult timp, încât nervii nu mai ţin din cauza tensiunii- iar când aşteptarea se curmă, va fi şi mai rău, căci sfârşitul ei este aproape sigur şi definitiv."

"Din adâncul întunecos al sălii de pompe a ţâşnit o rafală de aer fierbinte, cu miros fetid, dar Nicolson şi Van Effen nu au ţinut seama şi au pătruns înăuntru. Van Effen a aprins lanterna şi au putut vedea părul cărunt, mânjit cu păcură, al unui om care urca spre capătul scării; două braţe s-au întins în jos şi, un moment mai târziu, omul se afla pe punte, ridicând instinctiv o mână pentru a se apăra de căldura flăcărilor. Omul era plin de păcură din cap până-n picioare, cu albul ochilor contrastând comic pe faţa mânjită şi ea cu negru."

"Un minut sau două, bătrânica şi tânara au stat alături, fără o mişcare, fără o vorbă. Apoi, băieţaşul, pe jumătate adormit în pătura udă de ploaie, a scos o mânuţă şi a atins obrazul umezit de ploaie şi lacrimi al lui miss Plenderleith."

"-Orice alt compatriot de-al meu ar fi fost aici, în noaptea asta, ar fi făcut la fel, exact ceea ce am făcut eu. Şi noi, germanii suntem oameni, mister Nicolson, oameni ca şi voi.
Abia mişcându-şi mâna, îşi desfăcu cămaşa şi zâmbi:
-Dacă suntem tăiaţi, nu curge tot sânge?"

Despre La sud de capul Java am scris câteva cuvinte şi pe vienela.ro.

4 comentarii:

  1. Imi place autorul! Am citit tot ce-am gasit de el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am propus sa caut si eu cateva carti scrise de el anul acesta. Deocamdata ma lupt cu niste carti de la editura All. ;)

      Ștergere
    2. Începe cu " Acolo unde se avântă vulturii" ! :))

      Ștergere
    3. Cred ca mi-ai mai recomandat odata cartea asta. Am pe undeva o lista cu cartile pe care vreau sa le citesc. Sigur este si ea acolo. ;)

      Ștergere